Un fragment din moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr a fost depus spre cinstire, sâmbătă, la Catedrala Patriarhală, informează agenția Basilica a Patriarhiei Române.
Credincioșii vor putea, astfel, să se reculeagă în memoria lui Lazăr, cel pe care Biserica îl cinstește în ajunul Sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim.
‘Moartea Sfântului și Dreptului Lazăr, cel înviat după patru zile, L-a făcut să plângă pe Mântuitorul, într-un moment rar din Sfânta Scriptură. Noul Testament mai relatează că Mântuitorul a mai plâns și pentru Cetatea Ierusalimului, înainte de a intra în ea în Duminica Floriilor. Lazăr era fiul fariseului Simon din Betania și avea două surori, pe Marta și Maria. Locul său de baștină este actualul teritoriu al Cisiordaniei, la aproximativ 3 kilometri distanță de Ierusalim. Învierea lui este relatată în capitolul 11 al Evangheliei după Ioan, iar mărturiile istorice atestă că a mai trăit încă 30 de ani după învierea sa’, relatează sursa citată.
Sfinții Apostoli Pavel și Varnava l-au hirotonit pe Lazăr episcop de Kition – Larnaca de azi, în Insula Cipru.


