Apelul survine după ce Statele Unite au lansat o operaţiune antidrog care desfăşoară forţe navale în Caraibe cu prezenţa, potrivit unei surse din administraţia americană, a trei nave de război în apele internaţionale în largul Venezuelei.
“Am considerat necesar şi potrivit ca sâmbătă şi duminică să avem o zi importantă de mobilizare (…) pentru a spune imperialismului: Gata cu ameninţările voastre! Venezuela vă respinge, Venezuela vrea pace!”, a declarat Maduro în cursul unei ceremonii de decorare a miliţienilor.
Săptămâna aceasta, Maduro a anunţat deja un plan special de desfăşurare a 4,5 milioane de miliţieni. El a anunţat, de asemenea, o reuniune cu “întregul sistem de apărare naţională” pentru a “ajusta” planurile.
Presa americană a relatat că Washingtonul ia în considerare şi trimiterea a aproximativ 4.000 de puşcaşi marini în zonă.
Washingtonul nu recunoaşte rezultatele ultimelor două alegeri prezidenţiale în care Maduro a fost reales şi îl acuză că conduce cartelul Soles, pe care îl consideră o organizaţie criminală de trafic de droguri.