Timp de decenii, liderul suprem Ali Khamenei a condus Iranul cu mână de fier și avea ultimul cuvânt în chestiuni de stat, importanță de care nu pare să se bucure succesorul și fiul său, Mojtaba Khamenei, într-o republică islamică dominată acum de militari, potrivit unor analiști, citați vineri de EFE.
Despre Mokhtaba se știau puține lucruri înainte de a fi numit lider suprem la 8 martie, după uciderea tatălui său de către Statele Unite și Israel, iar două luni mai târziu, situația rămâne aceeași: nimeni nu l-a văzut și nu l-a auzit vorbind.
Personalități politice precum președintele parlamentului, Mohammad Bagher Qalibaf, susțin că Mojtaba, despre care se crede că ar fi rănit, este implicat în procesul decizional privind războiul, dar toate indiciile arată că el este doar o voce printre diverse alte voci care guvernează țara într-un soi de consens.
‘Khamenei tatăl a fost lider timp de aproape 40 de ani și a acumulat o putere considerabilă. Mojtaba tocmai a fost numit și mai are mult de parcurs pentru a ajunge la nivelul de putere al tatălui său’, a declarat specialistul în Iran, Raffaele Mauriello, pentru EFE.
Dacă liderul suprem nu este în prezent la conducerea Republicii Islamice, atunci cine este?
‘Garda Revoluționară este probabil cel mai important sector din Iran în acest moment’, răspunde Mauriello, care a trăit ani buni în această țară.
Expertul consideră că această armată ideologică, fondată în 1979 pentru a proteja Revoluția Islamică, a fost de fapt fundamentală în alegerea lui Mojtaba ca lider, datorită legăturilor pe care le-au menținut de ani de zile.
Mauriello vine și cu o nuanță, menționând că acest corp militar de elită nu are putere absolută și că organisme precum Consiliul Suprem de Securitate Națională joacă, de asemenea, un rol. Din acest consiliu fac parte președintele țării, președintele parlamentului, mai mulți miniștri și lideri militari, printre alții, deși în prezent consiliul este dominat de Gardă, având în vedere că noul său secretar, Mohammad Bagher Zolgadr, este un fost membru al acestui corp militar.
Comandantul interimar al Gărzii Revoluționare, Ahmad Vahidi, care a ocupat anterior funcția de ministru de interne (2021-2024), este, de asemenea, membru al acestui consiliu.
Analistul Hamidreza Azizi este de acord că procesul decizional a fost transferat către un grup de securitate care include Garda Revoluționară, Consiliul Suprem de Securitate și personalități cu legături cu sectorul de apărare al țării.
Una dintre aceste personalități este Qalibaf, care conduce delegația iraniană în negocierile cu Statele Unite, o poziție pe care o datorează mai mult trecutului său de general în Gardă decât rolului său actual, de președinte al parlamentului.
‘Khamenei fiul, în calitatea sa de lider suprem, nu este chiar atât de suprem. El este încă o voce printre multe altele într-un proces mai amplu de construire a consensului în rândul elitelor de securitate, o poziție care reflectă atât natura tranzitorie a momentului actual, cât și echilibrul schimbător al puterii în cadrul Republicii Islamice’, a rezumat Azizi situația, într-un articol publicat de revista Time.
Analistul consideră că civilii, precum președintele iranian Masoud Pezeshkian și ministrul său de externe Abbas Araghchi, continuă să joace un rol, dar unul subordonat.
Presupuse diviziuni
Deși președintele american Donald Trump susține că a avut loc o ‘schimbare de regim’ la Teheran, totul sugerează că acest lucru nu s-a întâmplat de fapt, ci că, în aceste vremuri de război, puterea s-a deplasat către militari.
Trump a mai declarat că există confuzie în Iran cu privire la cine este la conducere și că există diviziuni între liderii săi, ceea ce creează dificultăți în negocieri.
În replică la declarațiile președintelui american, Pezeshkian, Qalibaf și numeroși oficiali militari și civili de rang înalt au dat asigurări joi în postări simultane pe rețelele de socializare că nu există astfel de diviziuni.
‘Un singur Dumnezeu, o singură națiune, un singur lider, o singură cale; victoria Iranului, mai prețioasă decât viața însăși’, au rezumat oficialii de la Teheran, pentru a nega aceste presupuse diviziuni.
