MOL şi Slovnaft acuză operatorul croat JANAF de încălcarea contractului şi de riscuri pentru aprovizionarea cu petrol non-rusesc

Grupul petrolier ungar MOL şi subsidiara sa slovacă Slovnaft au acuzat joi operatorul croat al conductei JANAF că a modificat unilateral termenii contractului şi că pune în pericol aprovizionarea cu ţiţei non-rusesc pentru Ungaria şi Slovacia, transmite Reuters.

Potrivit MOL, cele două companii au informat Comisia Europeană că JANAF ar livra ţiţeiul deja achiziţionat şi programat doar dacă MOL şi Slovnaft acceptă să cumpere volume suplimentare drept ”cantităţi tehnice” necesare injectării în sistemul său, o condiţie care, susţin ele, nu apare în contractul existent.

”JANAF îşi foloseşte poziţia de infrastructură pentru a impune modificări unilaterale contractului privind accesul la transportul de petrol non-rusesc”, a transmis MOL într-un comunicat.

Conducta adriatică operată de JANAF este un coridor esenţial pentru aprovizionarea alternativă a Ungariei şi Slovaciei, ambele dependente istoric de ţiţeiul rusesc livrat prin Drujba.

JANAF a respins acuzaţiile, afirmând pentru Reuters că transportul de petrol se desfăşoară conform calendarului şi în baza contractului, subliniind totodată că utilizarea actuală a capacităţii de către grupul MOL este ”semnificativ sub nivelul contractat”.

MOL avertizează că situaţia riscă să compromită accesul la ţiţei non-rusesc necesar pentru respectarea obligaţiilor europene şi pentru operarea continuă a rafinăriei Slovnaft din Slovacia.

Scrisoarea către Direcţia Generală Concurenţă a Comisiei Europene vine după acuzaţii anterioare ale Slovnaft că JANAF ar fi redus livrările şi nu ar fi furnizat un transport contractual. Compania slovacă afirmă că respectiva livrare nu a ajuns nici până astăzi.

MOL consideră că problema este crucială pentru planul UE de eliminare treptată a petrolului rusesc, în timp ce Ungaria şi Slovacia au ridicat anterior îngrijorări privind capacitatea şi costurile conductei adriatice.

 

SUA aprobă exporturi de cipuri AI către giganţii tehnologici din Golf, după vizita prinţului moştenitor al Arabiei Saudite

Zelenski, despre planul de pace: Statele Unite au puterea de a se asigura că disponibilitatea Rusiei de a pune capăt războiului devine una serioasă