Arom Arunroj spăla vasele în liniște când a simțit brusc o durere în picior. În doar câteva secunde, și-a dat seama că era atacată de un șarpe, apoi a urmat o scenă de coșmar.
Femeia de 64 de ani a început o luptă disperată cu pitonul uriaș și, în încercarea de a cere ajutor, și-a dat seama că nimeni nu o auzea. Într-o tentativă de a scăpa, Arom a apucat șarpele de cap, dar mișcarea a agravat situația, deoarece pitonul a strâns-o și mai tare.
Norocul femeii a fost că o vecină i-a auzit strigătele disperate și a alertat imediat echipele de urgență. Anusorn Wongmali a ajuns la fața locului, a spart ușa casei și a descoperit reptila încolăcită în jurul femeii, chiar în propria ei locuință.
„Probabil că fusese încolăcită de ceva vreme, pentru că pielea ei era palidă. A fost un piton mare”, a declarat polițistul care a salvat-o pe femeie.
Deși mușcăturile pitonilor nu sunt de obicei letale, ele pot cauza infecții grave, conform specialiștilor. Astfel, după ce au reușit să o elibereze din strânsoarea șarpelui, medicii au transportat-o de urgență la spital pentru tratamentul mușcăturilor.
„De regulă, aceste reptile își ucid prăzile înfășurându-se în jurul lor, după care le înghit”, spun specialiștii .
Acest incident a provocat îngrijorare în rândul localnicilor, iar autoritățile reamintesc importanța măsurilor de precauție în zonele în care se întâlnesc animale periculoase.