„Șoc. O pierdere ireparabilă. Amintire eternă. Condoleanțe familiilor victimelor. Ucigașii o să fie pedepsiți. Fără nicio îndoială și fără milă”, a spus Kosachev, pe canalul său de Telegram, conform presei ruse.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, comentând asasinarea generalului Kirillov, a declarat că acesta „a lucrat fără teamă”. „Timp de mulți ani, în mod sistematic, cu faptele în mână, am expus crimele anglo-saxonilor: provocările NATO cu arme chimice în Siria, manipulările Marii Britanii cu substanțe chimice interzise și provocările din Salisbury și Amesbury, activitățile mortale ale laboratoarelor biologice americane din Ucraina și multe altele”, a spus Zaharova.
Preşedintele Comisiei pentru apărare din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Andrei Kartapolov, a promis că îi va găsi şi pedepsi pe „cei responsabili de organizarea şi execuţia” lui Kirillov „indiferent cine sunt sau unde se află”.
Deputatul Dumei de Stat Andreei Guruliov, general în retragere, a susţinut că Igor Kirillov a fost o persoană care „a înţeles şi a urmărit întreaga activitate criminală a SUA şi a sateliţilor săi, inclusiv biolaboratoarele lor criminale şi răspândirea de arme chimice şi biologice”. Guruliov a cerut un „răspuns dur” care să includă „lovituri împotriva oficialilor anglo-saxoni”.
Vezi și: Prima reacție a Ucrainei după speculațiile că ar fi în spatele dublului asasinat de la Moscova
Lichidarea generalului-locotenent Igor Kirillov, şeful trupelor de apărare împotriva radiaţiilor, substanţelor chimice şi biologice ale forţelor armate ruse, este o operaţiune specială a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), a declarat o sursă din serviciile de informaţii citată de Ukrainskaia Pravda, relatează News.ro.
Potrivit sursei, un scuter cu explozibil a fost detonat în momentul în care Kirillov şi asistentul său intrau pe uşa unui bloc de pe bulevardul Riazan din Moscova. Potrivit sursei, ambii au fost ucişi.
„Kirillov a fost un criminal de război şi o ţintă absolut legitimă, deoarece a dat ordin să se utilizeze arme chimice interzise împotriva armatei ucrainene”, a declarat sursa citată de Ukrainskaia Pravda.
Dispozitivul exploziv a fost detonat de la distanţă şi amplasat pe un scuter care era plasat lângă intrarea în bloc.
Comitetul de Investigaţii al Rusiei a clasificat moartea lui Kirillov, şeful Forţelor ruse pentru arme chimice, şi a asistentului său drept un atac terorist, potrivit presei ucrainene.
Baza, un canal Telegram cu surse în serviciile ruse de informaţii, susţine că anchetatorii implicaţi în caz sunt indignaţi de acţiunile poliţiştilor şi ale altor servicii operaţionale care au fost primii care au ajuns la locul exploziei. Zona din apropierea intrării nu a fost împrejmuită pentru o lungă perioadă de timp, trecătorii şi locuitorii complexului rezidenţial Sereda s-au plimbat în zonă, iar scuterul în care se presupune că a fost ascunsă bomba era la vedere şi toată lumea i-a făcut poze.
Vezi și: Noi date despre asasinarea generalului rus: Ucraina a deschis cu o zi înainte un dosar pe numele său
Dublul asasinat
Comitetul rus de Anchetă a anunţat marţi dimineaţa că generalul-locotenent Igor Kirillov, şeful trupelor de apărare împotriva radiaţiilor, substanţelor chimice şi biologice (RHBZ), a fost ucis într-o explozie pe bulevardul Riazan din Moscova, relatează News.ro.
Asistentul lui Kirillov a fost de asemenea ucis în urma detonării dispozitivului exploziv.
Potrivit anchetatorilor, explozia a avut loc în apropierea intrării unui bloc de locuinţe.
Comitetul de Anchetă a declarat că bomba a fost amplasată într-un scuter, iar puterea dispozitivului exploziv detonat a fost de aproximativ 300 de grame de TNT.
Potrivit unui corespondent TASS, mai multe maşini au fost avariate, geamurile de la intrare au fost sparte, iar geamurile de la etajele 1 – 4 au fost avariate.
Comitetul de Anchetă a deschis un dosar penal.
Zona din jurul blocului de apartamente în care s-a produs explozia a fost izolată.
Forţele de ordine colectează imagini video de la camerele de supraveghere ale locuinţelor învecinate.
Componentele dispozitivului exploziv au fost ridicate de la faţa locului.
Maşina oficială a generalului a fost evacuată şi trimisă pentru examinare.
La faţa locului au sosit conducerea Ministerului de Interne al capitalei, anchetatori, medici de pe ambulanţă şi angajaţi ai serviciilor operaţionale.
Serviciile operaţionale cred că explozia a fost dirijată, iar unda ei a venit de la intrarea pe care a ieşit Kirillov.
Igor Kirillov, care avea 54 de ani, era şef al trupelor RHBZ din aprilie 2017.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) l-a pus sub acuzare luni, în lipsă, că ar fi „responsabil pentru utilizarea în masă a armelor chimice interzise în Ucraina”. Comandantul, susţine Kievul, este vinovat de comiterea unor crime de război.