Moscova şi Kievul fac un nou schimb de prizonieri, fără să anunţe numărul militarilor eliberaţi

#image_title

Rusia anunţă vineri că a efectuat un nou schimb de prizonieri cu Ucraina, aşa cum a convenit, potrivit Moscovei, în negocierile de pace cu Kievul. la Istanbul, la începutul lui iunie, relatează AFP.

”Un grup de militari ruşi a revenit din teritoriul controlat de regimul de la Kiev. În schimb, a fost predat un grup de prizonieri de război ucraineni”, anunţă într-un comunicat Ministerul rus al Apărării.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat acest schimb şi a salutat faptul că militarii ucraineni se află ”în sfârşit acasă”.

”Majoritatea militarilor care se întorc azi din captivitatea rusă au petrecut acolo peste doi ani”, a precizat el pe Telegram.

Nici Moscova şi nici Kievul nu au precizat însă câţi militari au fost eliberaţi vineri, la fel ca la precedentele schimburi în ultimele săptămâni.

Moscova a difuzat o înregistrare video cu militari ruşi în uniforme militare care scandează ”Rusia, Rusia”, înveliţi în streaguri ruse.

Zelenski a publicat la rândul său imagini în care apar militari ucraineni cu steaguri ucrainene.

Întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă la începutul acestui an a permis o relansare a negocierilor de pace între Ucraina şi Rusia, oprite în primnăvara lui 2022.

Însă cele două runde de negocieri care au avut loc până în prezent la Istanbul, mediate de Turcia, nu au permis vreun progres major.

Rusia, care a lansat în urmă cu peste trei ani o ofenisvă vastă în Ucraina, a respins un armistiţiu ”necondiţionat” cerut de Trump şi susţinut de europeni şi Kiev, care a respins drept ”ultimatumuri” cerinţele formulate de ruşi.

Ucraina cere neîncetat, împreună cu aliaţii săi europeni, un armistiţiu necndiţionat de 30 de zile înainte unor negocieri cu Moscova, în vederea făsirii unei ieşşi din conflict.

Rusia consideră că, acceptând o astfel de cerere, ar permite forţelor ucrainene, aflate în difcultate pe front, să se reînarmeze prin livrări militare din Occident.

Federico Chiesa se desparte de Liverpool: Două mari cluburi din Italia sunt pe urmele lui

UPDATE – BACALAUREAT 2025 – Au fost publicate primele rezultate ale examenului de bacalaureat – rata de promovare este 74,3%, mai mică decât în 2024 / 24 de candidaţi au încheiat probele scrise cu media 10