Moşteanu: Întâi stabilim un program serios de guvernare, apoi împărţim funcţii

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a făcut marţi un nou apel la partidele proeuropene să nu împartă funcţii în Guvern înainte de stabilirea unui program serios de guvernare, bazat pe un buget corect.

„Ieri a fost o întâlnire la Guvern pe buget, acolo unde Elena Lasconi împreună cu colegii mei au fost să discute cu ministrul Finanţelor despre cum arată bugetul, cifre exacte, cum arată bugetul pe anul acesta, care sunt previziunile pe 2025, care sunt măsurile agreate cu Comisia Europeană pentru 2025. De acolo am reţinut că s-a discutat foarte mult despre potenţiale creşteri de taxe, eventuale îngheţări de alte creşteri, nu s-a vorbit nimic despre reducerea cheltuielilor statului. În paralel, colegii mei lucrează la programul de guvernare, care este esenţial pentru următoarea perioadă. Vrem să vedem că există un acord, există deschidere, disponibilitate din partea potenţialilor parteneri de coaliţie pentru punerea în practică a unor măsuri care au fost vehiculate de toate partidele în campanie”, a spus Moşteanu la Palatul Parlamentului.

El a menţionat că reprezentanţii USR sunt prezenţi în continuare la discuţiile pe programul de guvernare care vor reîncepe marţi, la ora 13,00.

„În final, după ce agreăm măsurile, începem să discutăm de împărţirea responsabilităţilor guvernamentale. Partenerii de guvernare se grăbesc şi ar fi vrut să facă această împărţire ieri seară. Nu punem căruţa înaintea boilor”, a afirmat acesta.

Liderul deputaţilor USR i-a cerut premierului Marcel Ciolacu să îşi amintească promisiunile din campanie şi să nu crească taxele anul viitor.

„Apropo, premierul Marcel Ciolacu a zis că-şi tatuează pe mână că în 2025 nu cresc taxele. Cred că la ora asta ar trebui să-şi caute un salon de tatuaje”, a declarat Moşteanu. AGERPRES/(A – autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Golf: Jucătorii americani vor fi plătiţi în premieră pentru participarea la Ryder Cup, în 2025

Fotbal: ‘FC Barcelona este clubul vieţii mele’, a spus Lamine Yamal