Moşteanu: Noua Strategie Naţională de Apărare este centrată pe cetăţean, pe nevoia de siguranţă, dar şi pe modernizarea statului român / Administraţia trebuie să ţină pasul cu societatea – cu energia, educaţia şi maturitatea pe care oamenii le-au câştigat

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, afirmă, miercuri seară, că Noua Strategie Naţională de Apărare este centrată pe cetăţean, pe nevoia de siguranţă, dar şi pe modernizarea statului român. Potrivit oficialului, România ”are nevoie de un stat puternic, cu instituţii care cooperează, care ştim că se bazează pe date”. ”Administraţia trebuie să ţină pasul cu societatea – cu energia, educaţia şi maturitatea pe care oamenii le-au câştigat”, a mai transmis ministrul Apărării.

”Preşedintele Nicuşor Dan a pus în dezbatere publică noua Strategie Naţională de Apărare. Este o strategie centrată pe cetăţean, pe nevoia de siguranţă, dar şi pe modernizarea statului român. Conceptul central este cel de independenţă solidară – independenţă în deciziile care privesc interesele României, solidaritate cu aliaţii şi partenerii noştri din NATO şi Uniunea Europeană”, a scris, miercuri seaăr, pe Facebook, ministrul Apărării.

Ionuţ Moşteanu apreciază că, ”într-un context geopolitic afectat de războiul din Ucraina şi ameninţarea Rusiei, de propagandă, competiţie pe resurse şi tensiuni în creştere, România are nevoie de un stat puternic, cu instituţii care cooperează, care ştim că se bazează pe date”.

”Administraţia trebuie să ţină pasul cu societatea – cu energia, educaţia şi maturitatea pe care oamenii le-au câştigat. Strategia Naţională de Apărare identifică şi mai multe oportunităţi: dezvoltarea industriei de apărare, valorificarea diplomaţiei economice, implicarea românilor din diaspora în modernizarea statului”, a mai declarat ministrul.

Acesta a reiterat informaţia că Strategia va rămâne în dezbatere publică în următoarele săptămâni, pentru ca oricine doreşte să poată contribui. Pe 24 noiembrie va fi discutată în CSAT, iar pe 26 noiembrie va fi prezentată în Parlament.

”România are nevoie de o strategie clară, realistă şi curajoasă. O strategie care vorbeşte despre siguranţă, dar şi despre încrederea în propriile forţe”, a mai scris ministrul Apărării pe Facebook.

Administraţia Prezidenţială a publicat, miercuri, Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2025-2030 în care se arată că, dacă vocea României nu este încă la înălţimea dimensiunii reale a ţării noastre, cu precădere la scara regiunii, este şi pentru că evoluţia societăţii şi a economiei româneşti a devansat, adesea substanţial, adaptarea instituţiilor naţionale la noile realităţi.

În pofida ezitărilor şi a sincopelor, România se găseşte azi în pragul maturităţii naţionale şi statale depline, pregătită potenţial să îşi soluţioneze vulnerabilităţile şi să utilizeze optim oportunităţile naturale şi istorice de care dispune, se menţionează în document.

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, într-un text care precede Strategia Naţională de apărare pentru perioada 2025 – 2030, făcută publică miercuri, că persistenţa fenomenului corupţiei şubrezeşte statul, slăbeşte impardonabil capacitatea noastră defensivă, în sens larg, şi diluează pactul de încredere dintre instituţii şi cetăţeni.

”Cetăţenii noştri ar putea ezita să apere o Românie coruptă, dar vor fi pe deplin solidari cu o ţară care le apără cu bună credinţă libertăţile şi interesele”, argumenterază el.

Ulterior, într-o conferinţă de presă, preşedintele a prezentat elemente ale Strategiei Naţionale de apărare pentru perioada 2025 – 20230, precizând că documentul introduce conceptul de independenţă solidară.

Preşedintele a mai spus că corupţia slăbeşte coeziunea socială.

 

 

Baschet masculin: U BT Cluj învinge BAXI Manresa în BKT EuroCup, în meci jucat în premieră la Turda

Ropotan a revenit la Dinamo. Ce calitate are de miercuri fostul fotbalist