Senatoarea Nicoleta Pauliuc (PNL) a declarat, luni, în plenul Senatului, la dezbaterea moţiunii simple AUR împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, că aceasta este, până acum, cea mai aberantă moţiune pe care au dezbătut-o în Senat. ”Aţi greşit timing-ul. Aţi întârziat cel puţin doi ani şi jumătate”, a mai spus Pauliuc. Ea a mai spus că ”moţiunea aceasta nu e despre Cătălin Predoiu, nu e despre siguranţa românilor, nu e despre politici publice, nu e despre soluţii ci e despre un singur lucru: e despre încercarea opoziţiei de a arunca cu noroi în paşii înainte pe care i-a făcut România”.
”Trebuie să vă spun cu toată sinceritatea: aceasta este, până acum, cea mai aberantă moţiune pe care am dezbătut-o în Senat. Şi nu pentru că aţi criticat un ministru – asta e dreptul opoziţiei – ci pentru că aţi făcut-o greşit, strâmb şi cu ţinta deplasată. Aţi depus o moţiune împotriva ministrului de Interne de astăzi, ca să-l daţi jos din funcţia de ministru al Justiţiei pe care a îndeplinit-o până acum câţiva ani. Aţi greşit nu doar instituţia, ci şi epoca. Aţi greşit timing-ul. Aţi întârziat cel puţin doi ani şi jumătate. Şi, ca să fiu corectă, există şi o parte bună în textul pe care l-aţi scris: bine că, de exemplu, nu aţi făcut azi moţiune împotriva mandatului de prim-ministru interimar al lui Cătălin Predoiu din 2012”, a spus Nicoleta Pauliuc, în plen.
”Până la urmă, nici nu înţelegem ce vă deranjează, de fapt, la domnul Predoiu. Vă deranjează lucrurile bune pe care le-a făcut pentru România? Pentru că, haideţi să fim consecvenţi: nu eraţi voi cei mai patrioţi, cei care strigaţi în fiecare microfon că România trebuie primită în Schengen? Şi azi veniţi cu o moţiune împotriva ministrului de Interne în mandatul căruia România a reuşit acest lucru? Aici e marea ipocrizie: patriotismul dumneavoastră ţine până la primul rezultat care nu vă aparţine”. a mai afirmat senatoarea PNL.
Ea a arătat că Opoziţia nu se opreşte la Schengen şi încearcă să relativizeze şi să murdărească tot ce s-a construit.
”Nu eraţi voi cei mai patrioţi şi strigaţi că România trebuie inclusă în Visa Waiver? Ştiţi bine că România a fost validată în acest sens în 2024. Sigur că, ulterior, contextul internaţional a adus suspendări şi schimbări în Visa Waiver. Dar faptul că România îndeplinea condiţiile de admitere în program nu s-a întâmplat din noroc şi nici din sloganuri. Acest lucru i se datorează lui Cătălin Predoiu şi s-a întâmplat din muncă, negocieri, cooperare instituţională. Şi ştiţi ce e “mediocru” cu adevărat? Mediocru e să numeşti “noroc” ceea ce alţii obţin prin muncă. Iar cu ridicarea MCV şi promovarea legilor justiţiei, moţiunea dumneavoastră se prăbuşeşte de tot, pentru că vă contraziceţi singuri”, a explicat Nicoleta Pauliuc. Ea a mai declarat că legile justiţiei au fost dezbătute un an, cu toate părţile interesate pe plan intern, nu pe ascuns, nu noaptea, nu prin şiretlicuri. ”Au fost discutate, întoarse pe toate feţele, şi au fost agreate apoi la nivel european – inclusiv în dialog cu Comisia Europeană şi cu standarde asumate în raport cu Comisia de la Veneţia. Iar rezultatul politic major a fost limpede: MCV a fost ridicat. Păi nu eraţi voi cei care susţineaţi că politicile pe justiţie trebuie să ni le facem la nivel naţional? Şi acum îl criticaţi pe Cătălin Predoiu tocmai pentru că a împlinit acest deziderat?” a întrebat senatoarea PNL.
”Şi-atunci, repet întrebarea: ce vă deranjează? Că România a intrat în Schengen? Că România a făcut paşi reali în Visa Waiver? Că România a ieşit de sub MCV? Dacă da, spuneţi-o pe faţă: nu vă deranjează Predoiu. Vă deranjează orice succes al României care nu e în regia dumneavoastră”, a adăugat Pauliuc.
Potrivit liberalei, ”moţiunea aceasta nu e despre Cătălin Predoiu, nu e despre siguranţa românilor, nu e despre politici publice, nu e despre soluţii ci e despre un singur lucru: e despre încercarea opoziţiei de a arunca cu noroi în paşii înainte pe care i-a făcut România”.
”Şi să fim foarte clari: AUR nu atacă un ministru pentru că a greşit – îl atacă pentru că a reuşit. Şi mai e ceva: AUR vorbeşte despre moralitate. Dar moralitatea nu e un cuvânt pe care îl fluturi ca să pari superior. Moralitatea înseamnă să fii consecvent, să îţi slujeşti ţara când ocupi o demnitate publică şi să obţii rezultate concrete pentru România şi pentru români. Moralitatea nu înseamnă să te declari patriot, iar când România reuşeşte, să încerci să-i pedepseşti pe cei care au făcut posibilă această reuşită”, a subliniat Nicoleta Pauliuc. În concluzie: această moţiune e tardivă, e strâmbă şi e scrisă cu prejudecăţi, nu cu argumente. PNL nu va vota un pamflet. PNL va vota faptele. Iar faptele arată că, în momente-cheie, Cătălin Predoiu a dus România înainte.


