Din punct de vedere istoric, Donbasul a fost cea mai „rusească” parte a Ucrainei, cu o minoritate semnificativă de vorbitori de limbă rusă. Mulți locuitori manifestau puțină simpatie față de guvernul de la Kiev.
Eforturile de destabilizare au început în 2014, după anexarea Crimeei de către Rusia. Milițiile pro-ruse au preluat rapid orașele Luhansk și Donețk, profitând de o armată ucraineană slab pregătită. În aproape opt ani de conflict, luptele au dus la peste 14.000 de morți și la strămutarea a 1,5 milioane de ucraineni. În prezent, peste trei milioane de persoane trăiesc sub ocupație rusă.
Înaintea invaziei din februarie 2022, Putin a recunoscut Luhansk și Donețk ca state independente și ulterior le-a anexat ilegal, împreună cu regiunile Zaporijia și Herson, în ciuda ocupării doar parțiale a acestora.
Kremlinul consideră imposibilă cedarea teritoriilor anexate, în contrast cu retragerea din nordul Ucrainei din 2022.
Totuși, analiștii estimează că forțelor ruse le-ar lua ani pentru a controla complet teritoriile anexate. Ucraina mai deține însă „centura fortăreață” a orașelor industriale și a căilor de transport din Donețk, care reprezintă o barieră semnificativă pentru avansul trupelor ruse: Sloviansk, Kramatorsk și Kostiantynivka.
Pentru președintele Zelenski, cedarea restului Donețkului ar fi o ‘sinucidere politică’. Aproximativ 75% dintre ucraineni se opun renunțării la teritorii. Aliații europeni consideră că cedarea de teritorii ar încuraja agresiunea și ar submina suveranitatea Ucrainei.
