Mureș: Avionul de la Budapesta, aterizare din a doua încercare pe Aeroportul Transilvania din cauza vântului

Zborul operat, marți, pe ruta Budapesta – Târgu Mureș, a întâmpinat probleme la aterizarea pe Aeroportul Internațional ‘Transilvania’, din cauza rafalelor de vânt, fiind necesară urmarea protocolului de ‘go-around’.

‘Din cauza vântului puternic a fost o aterizare ratată, s-au urmat protocoalele de ‘go-around’, care sunt în vigoare în cazurile acestea, și aeronava s-a întors, iar la a doua încercare aterizarea s-a făcut în siguranță și totul a fost în regulă. De obicei avioanele aterizează dinspre Vest spre Est, însă vântul foarte puternic a făcut ca aterizarea să se facă dinspre Est spre Vest. Dar totul s-a derulat în cea mai mare siguranță, iar avionul a și plecat spre Budapesta. Astăzi a aterizat și zborul de la Londra, tot în condiții de vânt puternic, dar nu a întâmpinat nicio problemă’, a declarat marți, pentru AGERPRES, directorul Aeroportului Internațional ‘Transilvania’ din Târgu Mureș, Peti Andras.

Județul Mureș s-a aflat, marți, sub avertizare Cod Galben de vânt puternic.

UE a lansat competiția pentru premiul ‘Capitalele europene ale turismului’ 2027

Damen Galați a lansat o navă multirol pentru Marina Portugheză