Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș a anunțat, joi, că a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă, după ce un incendiu a distrus un parc de joacă pentru copii, situat pe strada Gheorghe Doja din municipiul Târgu Mureș.
‘La data de 19 martie 2026, în jurul orei 03:53, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că la un parc de joacă de pe strada Gheorghe Doja din Târgu Mureș se manifestă un incendiu. La fața locului, s-a stabilit că în parcul respectiv a izbucnit un incendiu care a afectat doi stâlpi ornamentali și materialul cauciucat aflat la sol, pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați (…). În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul’, a arătat Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, într-un comunicat de presă.
Incendiul a fost lichidat de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Horea’ al județului Mureș și nu s-au înregistrat victime.
ISU Mureș a precizat că pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș, iar pe lângă podeaua cauciucată și elementele de joacă, au fost afectați și doi copaci aflați în proximitatea parcului.
Primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan, a afirmat că incendiul din parcul de joacă de pe strada Gheorghe Doja reprezintă un ‘act grav și inacceptabil’.
‘A fost afectat un loc destinat copiilor – un spațiu al bucuriei și siguranței. Nu vom tolera vandalismul. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere sunt analizate, iar persoanele responsabile vor fi identificate și trase la răspundere. Fac un apel către voi toți: respectați spațiile publice și nu rămâneți indiferenți în fața unor astfel de fapte. Vom reface locul de joacă și îl vom reda cât mai curând copiilor, în condiții de deplină siguranță’, a transmis primarul Soos Zoltan, într-o postare pe Facebook.


