Mureș: Polițiștii au identificat persoana despre care se afirma că ar fi luat într-un autoturism fetițele dispărute la Târnăveni

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș a anunțat, luni, că a fost identificată persoana despre care se afirma pe rețelele de socializare că ar fi luat în mașină cele două fetițe, cu vârste de 4 și 5 ani, date dispărute la Târnăveni în urmă cu o zi, dar că nu există indicii care să confirme implicarea acesteia într-o eventuală faptă de răpire.

‘Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public cu privire la faptul că o persoană ar fi luat cele două minore, de 4, respectiv 5 ani, din Târnăveni cu un autoturism, facem următoarele precizări: în urma verificărilor efectuate de polițiști, persoana surprinsă în imaginile apărute pe rețelele de socializare a fost identificată, iar până la acest moment nu există indicii care să confirme implicarea acesteia într-o eventuală faptă de răpire. În paralel cu activitățile de căutare a minorelor, polițiștii desfășoară verificări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor de fapt, inclusiv prin verificarea persoanelor, autovehiculelor și analiza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere’, a arătat IPJ Mureș.

În privința găsirii unor găleți, despre care se afirma că ar fi aparținut celor două fetițe, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a precizat că, de asemenea, nu există indicii care să confirme că acestea ar fi fost folosite de acestea.

‘În contextul informațiilor apărute, referitoare la identificarea unor obiecte care ar aparține minorelor căutate, facem precizarea că, în cadrul activităților desfășurate, au fost identificate găleți în zona de căutare. La acest moment, nu există date sau indicii care să confirme că aceste obiecte aparțin sau au fost utilizate de cele două minore. De asemenea, subliniem faptul că, raportat la caracteristicile acestora, astfel de obiecte sunt dificil de transportat de către copii de vârsta celor două minore. Activitățile de căutare și verificare sunt desfășurate în continuare, iar orice informație relevantă, confirmată în urma verificărilor, va fi comunicată public cu operativitate’, a subliniat IPJ Mureș.

Polițiștii au reluat luni dimineață acțiunile de căutare a celor două minore din municipiul Târnăveni, date dispărute în cursul zilei de duminică, Buta Rebeca-Alexandra, în vârstă de 5 ani, și Forgaci Melisa-Ariana, în vârstă de 4 ani.

Cele două fete au fost văzute ultima dată duminică, în jurul orei 14:00, în timp ce se aflau în curtea comună a imobilelor de domiciliu.

Pentru găsirea acestora au fost mobilizate efective suplimentare formate din polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști și voluntari din comunitatea locală, iar în cadrul operațiunilor este folosit un elicopter, ATV-uri, vehicule șenilate, drone și câini de urmă.

‘Căutările sunt desfășurate atât în zona în care a fost sesizat evenimentul, cât și în împrejurimi, pe un perimetru extins. Acestea au continuat inclusiv pe parcursul nopții. Activitățile sunt în desfășurare, iar toate efectivele acționează cu prioritate pentru depistarea celor două minore, în siguranță’, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanții IPJ Mureș.

Autoritățile au emis până acum patru mesaje RO-ALERT privind dispariția fetelor și au făcut apel către cetățeni ca, în cazul în care dețin informații care pot conduce la găsirea acestora, să anunțe de urgență cea mai apropiată unitate de Poliție sau să apeleze numărul unic 112.

Buta Rebeca-Alexandra, în vârstă de 5 ani, are o înălțime de aproximativ 100-110 cm, cântărește circa 20 kg, are ochi căprui și păr negru, creț, prins în coadă. La momentul dispariției purta o rochiță albă și roșie, o bluză albă cu puncte negre, ștrampi albi cu model negru și șlapi roz tip Crocs cu model Mickey Mouse.

Cea de-a doua fetiță, Forgaci Melisa-Ariana, în vârstă de 4 ani, are o înălțime cuprinsă între 80 și 100 cm, cântărește aproximativ 18-20 kg, are ochi căprui și păr negru prins în două codițe. Aceasta purta o bluză roșie cu mâneci lungi și imprimeu Mickey Mouse, colanți roz și șlapi albaștri.

Trump avertizează încă o dată Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz

NATO interceptează pentru a patra oară o rachetă iraniană în spațiul aerian al Turciei