Muzeul din Tel Aviv, confruntat cu ameninţarea iraniană, îşi pune la adăpost operele de artă

La Muzeul de Artă din Tel Aviv, operele de artă sunt retrase din galeriii şi închise într-un seif subteran, în faţa ameninţării unui atac al Iranului asupra Israelului, care este acuzat de asasinarea liderului Hamas la Teheran, la sfârşitul lunii iulie.

În sala principală de expoziţii a muzeului, mari porţiuni de perete alb sunt acum goale. Opere de Picasso, Rembrandt şi Kandinsky au fost mutate la subsol, unele dintre ele încă din primele săptămâni ale războiului dintre Israel şi Hamas, care a început în 7 octombrie cu un atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene pe teritoriul israelian. Iar în ultimele zile, „când noua ameninţare din partea Hezbollah şi a Iranului a revenit, ne-am dat seama că trebuie să luăm alte măsuri de precauţie”, a explicat, pentru AFP, directoarea muzeului, Tania Coen-Uzziell.

Astfel, a continuat ea, „am retras mai multe lucrări” din instituţia din inima Tel Avivului, care dispune de 10 galerii cu o suprafaţă totală de 18.000 metri pătraţi. „Noi suntem gardienii acestor importante opere de artă, dintre care majoritatea au supravieţuit celui de-al Doilea Război Mondial. Prin urmare, este important să păstrăm aceste comori pentru generaţia următoare”, a subliniat Coen-Uzziell. „Cele mai preţioase opere” au fost puse în siguranţă după atacul din 7 octombrie.

Tablourile din muzeul de la Tel Aviv sunt amplasate pe panouri glisante pe şine instalate în imensul seif, „într-adevăr cel mai bun loc pentru a păstra operele de artă”, potrivit curatorului adjunct al muzeului, Nathalie Andrijasevic.

La 7 octombrie, îşi aminteşte ea, când comandourile Hamas au intrat pe teritoriul israelian pentru a comite masacre la periferia Fâşiei Gaza, mişcarea armată a lansat un tir neîntrerupt de rachete şi alte proiectile care i-au obligat pe israelieni să se refugieze în adăposturi până la Tel Aviv, la aproximativ 70 km de micul teritoriu palestinian. „Rachetele au continuat să cadă ca o ploaie”, a declarat ea pentru AFPTV, iar toată lumea de la muzeu era „foarte speriată că rachetele vor străpunge tavanul galeriilor şi ne vor deteriora lucrările”. În ultima săptămână, curatoarea şi colegii ei au început să îndepărteze din nou lucrările, pentru orice eventualitate. Dar, speră ea în continuare, poate că atacul din partea Iranului „nu se va întâmpla”.

 

Dana White: Conor McGregor nu va reveni în UFC până cel puţin în 2025

Ciolacu: Vreau să-i cer doamnei ministru al Educaţiei să revizuiască până la finalul lunii măsura reducerii bursei de merit pentru elevii aflaţi la începutul carierei sportive