Muzeul Luvru a fost închis luni dimineaţă, în timp ce sindicatele se reunesc în adunare generală

După 2025, un an cu adevărat groaznic pentru bijuteria muzeelor franceze, 2026 începe cu o nouă perturbare la Luvru. Turiştii au găsit usile închise luni dimineaţa, din cauza unei „miscari sociale”, potrivit unui anunţ pe site. O adunare generală a reprezentantilor personalului a fost convocată la cererea a trei sindicate, scrie Le Figaro.

Reprezentanţii personalului trebuie să decidă dacă vor relua sau nu mişcarea de grevă începută în 15 decembrie şi încheiată la 19 decembrie. După această primă închidere de patru zile, totală şi apoi parţială, sindicatele au criticat răspunsurile „Ministerului Culturii (…) insuficiente şi sub nivelul realităţilor cotidiene”. Ele au afirmat că, de atunci, aşteaptă „propuneri la înălţimea mizei” din partea administraţiei.

Pentru a încerca să evite închiderea muzeului în apropierea sărbătorilor de Crăciun, au avut loc întâlniri la Ministerul Culturii cu sindicatele, dintre care una cu Rachida Dati. Printre cerinţele sindicatelor se numără o transformare a guvernanţei, crearea de locuri de muncă şi renunţarea la tarifarea diferenţiată, care va fi introdusă începând cu luna ianuarie.

Rezultatul adunării generale va decide dacă instituţia va fi închisă sau nu.

 

Trump îşi reafirmă voinţa de a anexa Groenlanda după obiecţiile Danemarcei. ”Ne vom ocupa de Groenlanda în vreo două luni. Să vorbim despre Groenlanda în 20 de zile”

Maramureş: Un bărbat este cercetat după ce a furat o maşină din curtea unei locuinţe / El nu avea permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice