Aceste imagini au fost procesate de către cercetători amatori, cunoscuți și sub denumirea de „cetățeni oameni de știință”, care au contribuit la transformarea datelor brute colectate de Juno într-o serie de viziuni spectaculoase ale atmosferei furtunoase a lui Jupiter.
Misiunea Juno a fost lansată de la Cape Canaveral, Florida, în august 2011, iar naveta a ajuns pe Jupiter în iulie 2016. Scopul misiunii este de a studia sistemul jovian – Jupiter, împreună cu inelele sale și numeroasele sale luni – pentru a înțelege formarea și evoluția acestui gigant gazoas, cu speranța că studiile sale vor aduce noi informații despre formarea întregului nostru sistem solar. „Jupiter este piatra de temelie a sistemului nostru solar. Juno este acolo ca un emisar al nostru, pentru a interpreta ce are de spus Jupiter”, a declarat Scott Bolton, principalul cercetător al misiunii Juno și vicepreședinte asociat al Diviziei de Știință și Inginerie de la Southwest Research Institute.
Inițial, misiunea Juno era planificată să dureze până în octombrie 2017, suficient pentru a efectua 33 de orbite și pentru a se autodistruge în atmosfera turbulentă a lui Jupiter. Această perioadă a fost aleasă pentru a evita orice risc de coliziune cu trei dintre cele mai mari luni ale planetei: Europa, Ganymede și Callisto, fiecare dintre acestea având o suprafață glaciară, ceea ce le face „candidați ideali în căutarea vieții dincolo de Pământ”. Orice coliziune cu un vehicul uman ar fi putut, teoretic, să contamineze ecosistemele acestor luni cu microbi terestri.
Cu toate acestea, NASA a decis să extindă misiunea Juno până în 2021, iar la acea dată traseul zborului s-a ajustat, iar cercetătorii au obținut certitudinea că nu există riscuri imediate de contaminare. Astfel, misiunea a fost prelungită până în septembrie 2025. În această etapă extinsă, orbiterul va face alte 42 de orbite în jurul planetei, va investiga lunile lui Jupiter și va finaliza prima explorare extinsă a inelelor slabe ale planetei. „De la prima sa orbită din 2016, Juno a livrat o revelație după alta despre mecanismele interioare ale acestui gigant gazos”, a spus Bolton într-un comunicat din 2021. „Cu misiunea extinsă, vom răspunde la întrebările fundamentale ridicate în timpul misiunii principale, extinzându-ne cercetările dincolo de planetă pentru a explora sistemul de inele și sateliții galileeni ai lui Jupiter.”
Pagina JunoCam face publice datele brute de imagine ale misiunii Juno și permite utilizatorilor să încarce versiuni modificate ale acestora, evidențiind caracteristici speciale. Misiunea Juno nu dispune de o echipă de cercetători specializați în procesarea imaginilor, astfel încât se bazează pe munca „cetățenilor oameni de știință” pentru a crea interpretări impresionante și artistice ale datelor colectate de navă.