Fără îndoială că astronauții misiunii Artemis 2, care vor zbura în jurul Lunii și înapoi pe Pământ, vor fi expuși unor niveluri de risc semnificative, însă NASA se abține să facă publică evaluarea acestor riscuri, conform unui material publicat vineri de Space.com.
NASA a anunțat joi, 12 martie, că are în vedere lansarea misiunii Artemis 2 începând cu data de 1 aprilie. Durata misiunii va fi de 10 zile.
Toate misiunile spațiale cu echipaj uman sunt inerent riscante. Dar Artemis 2 va fi doar al doilea zbor al programului Artemis și primul care va transporta astronauți, așa că nu există suficiente date pentru a cuantifica corect riscurile implicate, au declarat oficialii NASA.
”Nu aș da o cifră”, a declarat Lori Glaze, administrator asociat interimar al Direcției de Dezvoltare a Sistemelor de Explorare a NASA, în timpul unei ședințe de informare de joi (12 martie), după finalizarea revizuirii pregătirii pentru misiunea Artemis 2.
Reporterii au insistat în mod repetat asupra lui Lori Glaze și a lui John Honeycutt, președintele echipei de management al misiunii Artemis 2, pentru a afla cât de riscantă este această misiune pentru astronauți.
John Honeycutt a amintit că, în mod tradițional, noile rachete au fost lansate cu succes în zborurile lor de debut în aproximativ 50% din cazuri. Așadar, aceasta ar fi putut fi așteptarea pentru Artemis 1, primul zbor al rachetei Space Launch System (SLS) a programului Artemis. Artemis 1 a fost un succes, trimițând o capsulă Orion fără echipaj pe orbita selenară și înapoi la sfârșitul anului 2022.
Programele de zbor spațial cu echipaj uman care sunt lansate în mod regulat s-ar putea aștepta probabil la o rată de eșec de aproximativ 2%, adică 1 din 50 – începând de la a doua sau a treia decolare, a adăugat Honeycutt. Dar cadența lui Artemis nu este tocmai regulată, având în vedere că va exista un decalaj de aproximativ 3,5 ani între prima și a doua misiune dacă Artemis 2 va decola într-adevăr la începutul lunii aprilie.
”Acest lucru înseamnă practic că probabil nu suntem la (un nivel de risc de) 1 din 50 la această misiune (…) dar probabil că nu mai suntem nici la 1 din 2 așa cum eram la lansarea Artemis 1”, a spus Honeycutt.
”Asta v-aș spune”, a adăugat el. ”Suntem foarte atenți să nu punem pe masă cifre probabilistice pentru această misiune, având în vedere cantitatea mică de date”.
Intervalul menționat de Honeycutt este în concordanță cu cifrele publicate recent de Biroul Inspectorului General al NASA (OIG), într-un raport despre modul în care NASA a gestionat contractele sale pentru sistemul de aselenizare Artemis – contracte acordate SpaceX și Blue Origin pentru a dezvolta și opera module de aselenizare cu echipaj uman pentru program.
În raport, care a fost publicat online marți (12 martie), OIG a estimat că există un risc general de eșec de 1 din 30 în timpul unei misiuni Artemis cu echipaj uman pe suprafața selenară și un risc de 1 din 40 în timpul fazei de operațiuni pe Lună.
Raportul OIG pune, de asemenea, acest prag de risc în context, comparându-l cu cel al altor programe de zbor spațial uman ale NASA. De exemplu, numărul relevant este de 1 din 200 pentru o misiune comercială de 210 zile a echipajului către Stația Spațială Internațională – adică una efectuată de SpaceX cu racheta Falcon 9 și capsula Dragon. Boeing deține, de asemenea, un contract comercial cu NASA, dar nu a efectuat încă un zbor operațional cu astronauți către laboratorul orbital.
Riscul pierderii echipajului în timpul misiunilor Apollo pe Lună a fost destul de înfricoșător, de 1 la 10, conform raportului OIG. Iar administratorii programului navetelor spațiale ale NASA, care au zburat între 1981 și 2011, ”credeau că operau la un prag de pierdere a echipajului de 1 din 100, dar ani mai târziu au stabilit că numărul real era de 1 din 10 pentru primele zboruri”, se arată în raportul OIG.
Există și alte complicații, care sunt legate de dimensiunile relativ mici ale eșantioanelor și de diversitatea pericolelor implicate în zborurile spațiale umane. ”Am urmărit evaluări cu privire la pericolul pierderii misiunii sau de tipul pierderii echipajului, dar nu sunt sigur că înțelegem ce înseamnă toate acestea”, a spus Honeycutt. Ca exemplu, el a explicat că activitatea de modelare a agenției identifică micrometeorii și resturile orbitale (MMOD) ca fiind cel mai mare risc unic pentru misiunile spațiale cu echipaj uman.
”Este real, nu? Dar când au avut loc ultimele două evenimente negative?”, a mai spus Honeycutt, referindu-se probabil la accidentele navetelor spațiale Challenger și Columbia din 1986 și, respectiv, 2003, care au ucis un total de 14 astronauți. Challenger a explodat la 73 de secunde după lansare, iar Columbia s-a destrămat în timpul reintrării în atmosfera terestră. din cauza daunelor suferite de plăcuțele din scutul termic al navetei în timpul lansării.
”Deci, știți, ne putem păcăli uneori gândindu-ne: ‘Serios? Acesta este cel mai mare risc pentru misiune – MMOD?”’, a adăugat el.
