Natalia Intotero, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor: Vom propune pentru ziua de miercuri prezentarea Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării, de către preşedintele Nicuşor Dan, în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului

Natalia Intotero, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat că în şedinţa Birourilor reunite ale celor două Camere ale Parlamentullui vor propune pentru ziua de miercuri prezentarea Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării, de către preşedintele Nicuşor Dan, în plenul comun al Parlamentului. Ulterior, Strategia va merge la comisiile parlamentare de specialitate.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Natalia Intotero, a anunţat luni, în emisiunea România Politică de la Prima News că în această seară va fi convocată întâlnirea Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputatelor, unde vor propune pentru următoarea perioadă etapele de adoptare a acestei Strategii Naţionale pentru Apărare a Ţării.

”Vom propune pentru ziua de miercuri prezentarea acestei strategii din partea domnului Preşedinte Nicuşor Dan, în plenul celor două Camere şi în paralel, până miercuri, această strategie va fi trimisă comisiilor de specialitate pentru dezbatere şi pentru realizarea proiectului de hotărâre, urmând ca miercuri, după prezentarea acestei strategii de către domnul Preşedinte Nicuşor Dan, şedinţa plenului comun a celor două camere să continue cu dezbaterea şi adoptarea Strategiei naţionale de apărare a ţării şi cu alte puncte care vor fi la ordinea de zi”, a spus Intotero.

Ea a precizat că adoptarea acestei strategii va avea caracter de legislative.

”Ea a suferit o serie de modificări prin observaţiile pertinente care au fost transmite atât din partea institutilor abilitate cât şi din partea societăţii civile. Este un lucru extraordinar când oameni cu atribuţii în domeniul sunt foarte implicaţi. Desigur că apoi această strategie, în cursul zilei de mâine ( marţi, nr) va trece şi prin comisiile de specialitate pentru a fi aprobată”, a subliniat Natalia Intotero.

Daniel David, despre programele şcolare pentru liceu: O schimbare paradigmatică / Urmează elaborarea manualelor şi formarea profesorilor / Analfabetismul funcţional – care a devenit în ultimii ani un risc de securitate naţională – va fi drastic redus