Benjamin Proud a luat o decizie care a zguduit lumea înotului. Medaliat cu argint la 50 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 şi dublu campion mondial, britanicul în vârstă de 30 de ani a anunţat că va participa la Enhanced Games, competiţia controversată în care nu există restricţii antidoping.
Medaliat cu argint la proba de 50 m liber la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris, Benjamin Proud este, de asemenea, dublu campion mondial la probele de 50 m fluture şi 50 m liber în bazin mare, precum şi campion mondial la proba de 50 m liber în bazin mic. El devine astfel primul înotător medaliat olimpic în activitate care se angajează oficial pentru Enhanced Games.
„Ambiţia mea a fost întotdeauna să fiu cel mai rapid om de pe planetă”, a declarat Benjamin Proud într-un comunicat publicat de Enhanced Games. „Am petrecut ani de zile încercând să ating acest obiectiv în sportul tradiţional, dar motivaţiile mele s-au schimbat. Astăzi, doresc să mă concentrez pe performanţa la cel mai înalt nivel şi să îmi asum noi provocări. Enhanced Games îmi oferă această şansă”, a subliniat el.
Alăturându-se acestei organizaţii fără controale antidoping, înotătorul britanic este acum exclus pe viaţă de la toate competiţiile olimpice.
Benjamin Proud se va confrunta în special cu grecul Kristian Gkolomeev, deţinătorul neoficial al recordului mondial cu 20”89 secunde, şi cu australianul James Magnussen, triplu medaliat olimpic.
Proba de 50 m liber va fi una dintre cele mai aşteptate din această primă ediţie a Enhanced Games din Las Vegas în 2026.
Ben Proud joins the .
He becomes our first British athlete.
Welcome to .— Enhanced Games (@enhanced_games)