Nazare: Am reuşit să convingem Comisia Europeană să trecem Autostrada Moldovei integral pe grant, asta înseamnă fonduri nerambursabile/ Nici la momentul concepţiei PNRR această autostradă nu fusese pe grant, ci pe împrumut

Știri de azi | Nazare: Am reuşit să convingem Comisia Europeană să trecem Autostrada Moldovei integral pe grant, asta înseamnă fonduri nerambursabile/ Nici la momentul concepţiei PNRR această autostradă nu fusese pe grant, ci pe împrumut - Știri de azi |
#image_title

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat a fost convinsă Comisia Europeană ca Autostrada Moldovei să treacă integral pe grant, adică pe fonduri nerambursabile. El a explicat că nici la momentul concepţiei PNRR această autostradă nu fusese pe grant, ci pe împrumut.

”La Ministerul Transporturilor am reuşit să convingem Comisia Europeană să trecem Autostrada Moldovei integral pe grant. Asta înseamnă fonduri nerambursabile. Nici la momentul concepţiei PNRR-ului această autostradă nu fusese pe grant, a fost pe împrumut. Nici de atunci până acum, în aceşti patru ani, deşi România a cerut în mod repetat Comisiei să avem autostrăzile pe grant, nu am reuşit această performanţă”, a declarat Alexandru Nazare, joi seară, la Antena 3.

 
El a fost întrebat dacă anul viitor se va merge pe autostradă de la Bacău până la Bucureşti. 

 
”Focşani-Bacău, Bacău-Paşcani, integral este finanţată din fonduri nerambursabile şi prin acest lucru este garantată finanţarea până la finalizarea PNRR-ului în august anul viitor”, a explicat ministrul Finanţelor. 
 
El a mai anunţat că la Ministerul Dezvoltării toate proiectele de renovare au fost introduse pe grant. 
 
Nazare a explicat că şi din programul SAFE vor veni fonduri pentru infrastructură.
 
”Dezvoltarea din zona Moldovei e foarte importantă şi dezvoltarea polului din jurul Iaşiului, pentru că acolo, să ştiţi, inclusiv în SAFE, asta e o altă negociere închisă, cei 16 miliarde pentru SAFE, care nu sunt toţi dedicaţi Apărării, sunt în jur de patru miliarde jumătate, care sunt dedicaţi tot pentru autostrada A7 şi A8. Practic se va continua PNRR cu bani din SAFE tot pe zona de infrastructură”, a transmis ministrul Finanţelor. 
 
El a mai fost întrebat ce se întâmplă cu Autostrada Ploieşti-Buzău deoarece sunt tronsoane neterminate. 
 
”Sigur, acele loturi sunt la un grad destul de avansat de realizare. Nu ştiu exact să vă spun precis, dar sunt la peste 80% ambele loturi, sunt într-o fază finală, ele au fost parte din PNRR, acum nu mai sunt, ele trebuie finalizate din alte surse de finanţare, dar sunt aproape finalizate”, a precizat Nazare. 
 
Ministrul Finanţelor a anunţat că vicepreşedintele BEI va veni săptămâna viitoare în România şi va semna un împrumut care contribuie la confinaţarea autostrăzii Sibiu-Piteşti.

Știri de azi | Charalambous, după victoria de ziua sa în confruntarea cu Go Ahead Eagles: Un cadou frumos / Am amintit de echipa din anii trecuţi, de stilul de joc de atunci - Știri de azi |

Charalambous, după victoria de ziua sa în confruntarea cu Go Ahead Eagles: Un cadou frumos / Am amintit de echipa din anii trecuţi, de stilul de joc de atunci

Știri de azi | Nicuşor Dan, întrebat de ce nu s-a dus la Adunarea Generală a ONU: România a fost prezentă, a avut o delegaţie condusă de doamna ministru de Externe. Am considerat că e mai util să fiu prezent aici în perioada asta - Știri de azi |

Nicuşor Dan, întrebat de ce nu s-a dus la Adunarea Generală a ONU: România a fost prezentă, a avut o delegaţie condusă de doamna ministru de Externe. Am considerat că e mai util să fiu prezent aici în perioada asta