Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, apreciază că decizia de miercuri a Curţii Constituţionale referitoare la pensiile magistraţilor este ”un semnal de corectitudine aşteptat de întreaga societate”, fiind ”piesa lipsă dintr-un puzzle al normalităţii”. Ministrul afirmă că, odată cu această decizie, România poate reduce cheltuielile statului cu pensiile speciale, banii putând fi direcţoionaţi acolo unde este nevoie de ei şi, în plus, îşi creşte credibilitatea externă, arătând că are capacitatea de a face reformele necesare.
”Reforma pensiilor este constituţională. Un pas necesar pentru corectitudine şi stabilitate bugetară. Decizia de astăzi privind reforma pensiilor speciale nu este doar una juridică, ci şi un semnal de corectitudine aşteptat de întreaga societate. Este piesa lipsă dintr-un puzzle al normalităţii. Prin reechilibrarea criteriilor de echitate şi prin măsuri de sănătate economică, reaşezăm economia României pe baze sustenabile, cu impact direct asupra deficitului bugetar şi a capacităţii statului de a investi constant”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare.
Acesta afirmă că, în primele 7 luni de la preluarea actualului mandat a pus accent pe ”restabilirea unei relaţii corecte cu Comisia Europeană, pentru a putea negocia cu credibilitate forma PNRR pe care o avem astăzi şi a evita punerea în pericol a fondurilor europene atât de necesare pentru relansare”.
”Prin discuţii şi negocieri intense am reuşit să salvăm finanţarea unor proiecte esenţiale, precum Autostrada Moldovei, să obţinem a doua cea mai mare alocare din Programul SAFE, prin care România va avea la dispoziţie peste 16 miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii şi a industriei de apărare şi să agreăm o traiectorie care să ne permită ieşirea din procedura de deficit excesiv fără a genera şocuri structurale. Toată această credibilitate putea fi trecută iar sub semnul întrebării fără decizia de azi a CCR”, susţine ministrul de Finanţe.
Acesta anunţă că se iau n calcul două efecte pe termen mediu şi lung odată cu decizia CCR.
În primul rând se reduce povara bugetului.
”Diminuăm cheltuielile statului cu pensiile speciale, ceea ce poate crea spaţiul fiscal-bugetar necesar pentru a direcţiona, în timp, resursele acolo unde este cu adevărat nevoie — investiţii, infrastructură, educaţie şi sănătate — domenii unde efectele se pot traduce în servicii publice mai bune, locuri de muncă şi creştere economică”, susţine ministrul.
Al doilea afect, potrivit lui Nazare, este credibilitate externă.
”Este încă un semnal pe care România îl transmite partenerilor internaţionali: că are capacitatea să îşi ducă reformele la capăt, chiar dacă, în cazul acestei reforme, o facem cu întârziere. Acest interval ne poate costa însă 231 de milioane de euro din PNRR, ca urmare a neîndeplinirii calendarului asumat cu Comisia Europeană; corectarea situaţiei creşte însă şansele deblocării fondurilor europene şi menţinerii unui cost mai redus al finanţării statului”, adirmă ministrul.
Potrivit acestuia, ”controlul cheltuielilor curente, atragerea fondurilor europene şi consolidarea încrederii investitorilor şi partenerilor europeni rămân priorităţi majore pentru acest an, cu efecte directe asupra stabilităţii economice şi a nivelului de trai”.
Judecătorii Curţii Constituţionale au respins, joi, după două luni şi cinci amânări, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, ceea ce înseamnă că pensiile acestora pot fi reduse, iar vârsta de pensionare va creşte.
România ar fi trebuit deja să aibă îndeplinit acest jalon din PNRR, aferent sumei de 231 de milioane de euro. La finalul lunii februarie este aşteptat anunţul oficial al Comisiei Europene dacă România va mai primi sau nu banii.


