Nazare, despre buget: Trebuie deblocată situația; premierul Ilie Bolojan a fost informat de tot ce s-a întâmplat

Situația bugetului trebuie deblocată, a afirmat, miercuri, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, menționând că premierul Ilie Bolojan a fost informat cu privire la situația din Parlament.

‘Trebuie deblocată situația. Important de spus este că am purtat în aceste luni discuții cu fiecare ordonator în parte. Au fost nenumărate ședințe în coaliție în care am avut același tip de presiuni, dar trebuie să înțelegem cu toții odată că modul în care construim bugetele este extrem de important. Dacă îmi permiteți, este extrem de important și important de spus: am făcut concesii. Nu e corect să spui că nu sunt banii pentru categoriile vulnerabile în buget. Atâta timp cât sunt 1,7 miliarde, nu e corect. Banii sunt acolo, poate nu sunt în cuantum în care ne-am fi dorit, e adevărat, dar 1,7 din 2,7 miliarde (lei n.r.) sunt deja în acest buget, sunt banii prinși’, a declarat Alexandru Nazare, după ce comisiile reunite de buget-finanțe au decis miercuri seara suspendarea dezbaterilor la bugetele ordonatorilor de credite.

El a adăugat că a explicat colegilor că ar trebui să găsească finanțare și prin programe europene, astfel încât soluția ‘să nu fie luată la repezeală’.

‘Am făcut, de asemenea, eforturi în a le explica colegilor să găsească pe programe europene posibilitatea de a finanța programele pentru copii. Este posibil să finanțăm din redimensionarea unor proiecte pe fonduri europene programele respective pentru copii. Ne dorim și noi acest lucru, e mai mult de muncă, e adevărat, e mai complicat, e mai elaborat, dar se poate face tocmai pentru a salva acest spațiu fiscal. Nu aș vrea ca soluția pe care o alegem să fie o soluție luată la repezeală, după o oră pe alta aici’, a precizat Nazare.

Întrebat de jurnaliști dacă premierul Ilie Bolojan a fost informat și dacă va găsi el o soluție de compromis, Ministrul Finanțelor a susținut că primul ministru a avut toată disponibilitatea, în toate ședințele de coaliție la care a participat, să se ajungă la o formulă de compromis.

‘Am enumerat mai devreme, peste limitele care au fost acordate în buget. Noi am virat sume suplimentare. Vorbim aici de aproape 5 miliarde la Transport, vorbim de 3 miliarde la Dezvoltare, vorbim de 600 de milioane la Ministerul Agriculturii. Sunt doar câteva exemple și într-adevăr, am ajuns la un punct. Am asigurat cei 1,7 milioane pentru plata one-off-ului pe pensii la nivelul anului trecut și am ajuns până la punctul în care am spus că nu este în siguranță să mergem mai departe și n-ar fi bine. Premierul Ilie Bolojan a fost informat de tot ce s-a întâmplat astăzi aici și eu sper ca toate părțile implicate, toate partidele, liderii coaliției, în această seară, pe baza datelor pe care le furnizăm, să ajungă la o concluzie care să fie o concluzie bună pentru România’, a subliniat Nazare.

În ceea ce privește acordarea sumelor cerute de PSD la rectificarea din toamnă, ministrul Finanțelor a precizat că a ridicat această chestiune de mai multe ori în coaliție, însă fără a putea oferi o garanție în acest sens, având în vedere evoluția execuției bugetare.

Nazare a mai transmis că sunt foarte mulți oameni în PSD care își doresc ca acest exercițiu bugetar să se încheie cât mai curând, iar bugetul să fie adoptat.

De asemenea, jurnaliștii l-au mai întrebat dacă ar fi acceptat funcția de ministrul al Finanțelor, dacă ar fi știut că va exista situația actuală a bugetului, șeful de la Finanțe a răspuns: ‘Să știți că am trecut prin foarte multe împreună în această coaliție și așa cum este această coaliție am reușit în ultimele opt luni să reparăm foarte multe din problemele structurale care ne-ar fi dus la suspendarea fondurilor europene și ne-ar fi dus într-o situație de degradare a rating-ului’. ‘Deci sunt lucruri demonstrate, sunt lucruri care s-au întâmplat. Totuși, și în aceste condiții am putut să ajungem să luăm decizii’, a afirmat Alexandru Nazare.

Acesta a susținut că, în calitatea pe care o are de ministru al Finanțelor, trebuie să vorbească cu toate partidele, să înțeleagă nevoile acestor partide, să înțeleagă nevoile tehnice ale ordonatorilor de credite și să găsească soluții.

‘Am repetat, am spus și mai devreme: discut cu toți liderii coaliției și e normal s-o fac, pentru că suntem într-un moment foarte important și e nevoie să avem astfel de discuții. Dacă soluția o putem găsi în seara asta sau mâine, nu vă pot garanta. Spun că suntem obligați de circumstanțe să găsim o soluție’, a punctat ministrul Finanțelor.

Comisiile reunite de buget-finanțe au decis, miercuri, suspendarea dezbaterilor, după ce lucrările au fost reluate din nou în jurul orei 18:00, dar fără a se ajunge la un acord în coaliția de guvernare pe amendamentul de 1,1 miliarde lei, credite de angajament și credite bugetare, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Citeşte şi:

* LIVE UPDATE Parlament – buget2026/ Proiectul de buget – în dezbaterea comisiilor reunite de buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat

* LIVE UPDATE Comisiile reunite de buget-finanţe dezbat bugetul de stat pe anul 2026  

* LIVE UPDATE Parlament/ Bugetul pe 2026 – în dezbaterea comisiilor de specialitate

Parlament – buget2026/ Fritz: Conducerea USR va analiza cum se raportează la dorința PSD de a căuta noi alianțe

Buget2026/ Grindeanu a convocat ședința coaliției joi la Parlament (surse)