Nazare: Pentru 2026, România ţinteşte revenirea economică/ Ministerul Finanţelor susţine măsuri de relansare compatibile cu consolidarea fiscal-bugetară/ Planul de redresare, gândit să nu compromită câştigurile obţinute până acum

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că anul viitor România ţinteşte revenirea economică, iar ministerul pe care îl conduce susţine măsuri de relansare care să fie compatibile cu consolidarea fiscal-bugetară. El consideră că planul de redresare trebuie gândit astfel încât să nu compromită toate câştigurile pe care România le-a obţinut până în prezent.

”Nu încape discuţie că România pentru 2026 ţinteşte revenirea economică. Ministerul Finanţelor susţine măsuri de relansare, dar măsuri de relansare care să fie compatibile cu consolidarea fiscal-bugetară. Planul de relansare trebuie gândit într-un asemenea mod încât să nu compromită toate câştigurile pe care România le-a obţinut până acum, inclusiv decizia Comisiei publicată zilele trecute. Din acest punct de vedere, el trebuie să fie un plan corect, chibzuit, bine calculat. Iar impactul fiecărei măsuri în parte trebuie, bineînţeles, înscris în interiorul resurselor pe care le avem pentru 2026 şi în traiectoria fiscal-bugetară. Am demarat deja discuţii pe această zonă. Ministerul Finanţelor are în lucru un astfel de plan de relansare, discutăm inclusiv cu reprezentanţii din coaliţie şi sunt convins că vom avea un plan de relansare coerent, dar, repet, este un plan de relansare care nu trebuie să compromită consolidarea”, a declarat Nazare, joi, într-o conferinţă de presă.

 
El a vorbit despre o măsură esenţială, fără legătură directă cu planul de relansare, dar care vizează micro-întreprinderile şi IMM-urile.

 
”Ca măsură esenţială, din punctul meu de vedere, care nu are neapărat legătură directă cu planul care este acum în lucru în privinţa relansării, vreau să dau un exemplu care nu ţine de aceste negocieri, este vorba de suma pe care o injectăm pentru micro-întreprinderi şi IMM-uri prin Banca de Investiţii şi Dezvoltare. Vom avea 1,2 miliarde de euro credite subvenţionate pentru IMM-uri începând cu 2026. Deci pentru 2026 sunt 6 miliarde pe care, prin bănci, BID îi va da în piaţă, îi va injecta în piaţă pentru IMM-uri şi pentru micro-întreprinderi credite subvenţionate. Şi cred că aceasta este o măsură foarte importantă de relansare pentru anul viitor şi este o măsură care nu are un impact pe deficit”, a precizat Nazare.
 
Ministrul de Finanţe consideră că trebuie eliminate taxele care frânează investiţiile. 
 
”În această idee, pe această linie, deficitul cât mai mic afectat şi măsuri care să sprijine antreprenorii trebuie să continuăm şi, în aceeaşi idee, pe cât posibil să eliminăm taxele care frânează investiţiile. Ştiţi foarte bine că eu am propus eliminarea IMCA (impozitul minim pe cifra de afaceri – n.r.) încă din această vară. Nu a fost un consens în coaliţie în privinţa eliminării IMCA la acel moment. Acum se pare că există o mai mare deschidere în coaliţie. Vom purta negocieri în privinţa IMCA, pentru că IMCA frânează dezvoltarea, frânează investiţiile şi, dacă tot ne propunem să relansăm economia, trebuie să scoatem din priză aceste frâne care, practic, frânează relansarea, vorbim de taxe aberante cum este IMCA, şi nu este singura, în măsura, bineînţeles, a posibilităţilor pe care le vom avea în interiorul bugetului din 2026, dar, din punctul meu de vedere, este o chestiune foarte importantă care va sprijini relansarea, eliminarea acestor aberaţii fiscale introduse în anii trecuţi”, a declarat ministrul Finanţelor.

Romsilva scoate la vânzare peste 16.000 de pomi de Crăciun/ Preţuri între 17 şi 39 de lei, pentru achiziţia directă de la ocoalele silvice

Ionuţ Moşteanu şi-a publicat diploma de licenţă la Bioterra, Facultatea de Inginerie şi Management Agroturistic, după ce într-un CV vechi scrisese că a absolvit Universitatea Athenaeum din Bucureşti: O greşeală care recunosc că mă jenează