NBA a anunţat că face investigaţii după ce Joel Embiid, pivotul echipei Philadelphia 76ers, a avut o presupusă altercaţie fizică cu un reporter.
Embiid s-a confruntat cu reporterul în vestiarul echipei Philadelphia în legătură cu un articol care făcea referire la fiul şi fratele său decedat, criticându-i totodată forma fizică şi profesionalismul.
De şapte ori All-Star NBA şi 2023 Most Valuable Player nu a jucat încă în acest sezon din cauza unei probleme la genunchi.
Incidentul a avut loc după înfrângerea de 124-107 suferită sâmbătă de 76ers în faţa lui Memphis Grizzlies.„Data viitoare când mai aduci vorba de fratele meu mort şi de fiul meu, o să vezi ce o să-ţi fac şi va trebui să trăiesc cu consecinţele”, ar fi spus Embiid.
În timp ce altercaţia continua, Embiid, în vârstă de 30 de ani, l-ar fi împins de umăr pe reporter înainte ca un oficial al echipei Sixers să se interpună între cei doi.
Embiid a menţionat articolul în cauză în timpul unei conferinţe de presă vineri.
„Când văd oameni spunând „el nu vrea să joace” – am făcut mult prea mult pentru acest oraş, punându-mă în pericol, pentru ca oamenii să spună asta”, a spus el.
„Suntem conştienţi de rapoartele privind un incident în vestiarul Sixers în această seară şi începem o investigaţie”, a precizat NBA.
Preşedintele operaţiunilor de baschet ale Sixers, Daryl Morey, a declarat pentru ESPN că clubul a lansat, de asemenea, o anchetă şi ia situaţia „foarte în serios”.