NBA: Luka Doncic (Dallas Mavericks), indisponibil cel puţin o lună, după o întindere la gamba stângă. El poate rata 18 meciuri

Luka Doncic, starul echipei Dallas Maverick, s-a accidentat în timpul înfrângerii pe care formaţia sa a suferit-o marţi pe teren propriu în faţa celor de la Minnesota Timberwolves (99-105).

ESPN a anunţat joi că el suferă de o întindere la gamba stângă şi va fi indisponibil cel puţin o lună. Doncic va fi supus unor teste medicale suplimentare la sfârşitul lunii ianuarie.

Ca urmare, el ar putea rata până la 18 meciuri. 

Nu este prima dată când jucătorul sloven este accidentat în acest sezon. Două accidentări l-au făcut să rateze opt meciuri. Luka Doncic are în acest sezon o medie de 28,1 puncte, 8,3 recuperări şi 7,8 pase decisive pe meci, iar Mavericks ocupă locul patru în Conferinţa de Vest.

Caraş-Severin: Un bărbat a intrat în ziua Crăciun într-o locuinţă ai cărei proprietari nu erau acasă, pentru a fura diverse bunuri / El a fost văzut de doi vecini, care l-au urmărit şi imobilizat până la sosirea poliţiştilir

RETROSPECTIVĂ 2024 Sporturile feminine vor creşte în popularitate şi în 2025