După plecarea lui Gregg Popovich, anunţată vineri, gruparea San Antonio Spurs l-a numit oficial pe Mitch Johnson (38 de ani), până acum interimar, în funcţia de antrenor principal al francizei pentru sezonul următor.
În sezonul 2024-25, Johnson i-a antrenat pe texani de 77 de ori şi a terminat pe locul 13 în Conferinţa de Vest, câştigând 32 de meciuri şi pierzând 45.
„Suntem încântaţi că Mitch Johnson va fi următorul nostru antrenor principal. În cei zece ani ai săi, am văzut că Mitch are valorile, echilibrul şi potenţialul de a ne conduce în viitor”, a explicat proprietarul francizei, Peter John Holt.
Detaliile contractului lui Johnson nu au fost dezvăluite de San Antonio.
Johnson s-a alăturat francizei texane în 2016 ca antrenor asistent al filialei G-League a lui San Antonio, Austin Spurs.
El a jucat un rol esenţial în câştigarea titlului din 2018 al echipei, înainte de a-şi petrece ultimele şase sezoane ca antrenor asistent în staful lui Popovich.