Neamţ: Anchetă la familii care îşi foloseau copiii la cerşit / Trei persoane au fost reţinute / 14 copii, dintre care trei sub şapte ani, preluaţi de autorităţi

Trei persoane din Roman au fost reţinute, pentru 24 de ore, fiind suspectate că şi-au folosit copiii la cerşit. În dosar este vizat încă un bărbat, dar acesta este încarcerat în Penitenciarul Bacău şi urmează a fi audiat. 14 copii, dintre care trei sub şapte ani, au fost preluaţi de autorităţi.

”La data de 3 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a trei persoane, bănuite de comiterea infracţiunilor de exploatarea cerşetoriei. Probatoriul administrat a relevat faptul că 4 persoane, cu vârste de 35, 44, 49, respectiv 60 de ani, din municipiul Roman, i-ar fi determinat în mod repetat pe copiii lor, 4 majori şi 14 minori, să desfăşoare activităţi de cerşetorie, de banii obţinuţi din această activitate beneficiind părinţii acestora”, a transmis, miercuri, IPJ Nemaţ.

Sursa citată a precizat că 14 minori au fost preluaţi de reprezentanţii DGASPC Neamţ, în vederea instituirii plasamentului în regim de urgenţă. Trei dintre copii au sub şapte ani.

”Trei persoane, cu vârste de 35, 49 şi 60 de ani, au fost conduse de poliţişti la audieri. Bărbatul în vârstă de 44 de ani urmează a fi audiat, fiind în prezent încarcerat în Penitenciarul Bacău, fiind arestat în altă cauză penală”, a mai transmis Poliţia.

Cele 3 persoane vor fi prezentate, miercuri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

 

Motorul de căutare Qwant din Franţa cere autorităţii franceze pentru concurenţă să ia măsuri împotriva Microsoft

Fostul vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţii Vişinel Bălan, noul director general al DGASPC Giurgiu