Neamţ: Două persoane rămase înzăpezite cu autoturismul pe un drum judeţean, salvate de pompieri

Două persoane care luni seara au rămas înzăpezite cu un autoturism pe drumul judeţean DJ 155F au fost salvate de pompieri, a informat, marţi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.

„La ora 19,53, pompierii au fost solicitaţi să intervină pe DJ 155F – drumul axial către staţiunea Durău – pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe carosabil. La locul solicitării au fost alocate forţe şi mijloace de intervenţie de la Garda nr. 2 Poiana Teiului şi voluntarii SVSU Ceahlău. După îndepărtarea arborelui de pe carosabil, forţele de intervenţie au acţionat şi pentru deblocarea unui autoturism înzăpezit în care se aflau două persoane”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.

Luni seara, pompierii au intervenit şi în localitatea Cândeşti, pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie inundată ca urmare a precipitaţiilor căzute. AGERPRES/(AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa: www.agerpres.ro

Caroline Garcia afirmă că s-a gândit la retragerea din activitate

AUR: ÎCCJ va judeca miercuri contestaţia formulată de George Simion, împotriva hotărârii CCR privind anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale / Liderul AUR anunţă că va merge la şedinţa instanţei