Un puternic incendiu a izbucnit la un service auto din Roman, judeţul Neamţ, iar focul s-a extins la un garaj şi a afectat şi trei maşini aflate în apropiere. Intervenţia pompierilor a durat patru ore. Incendiul a fost cauzat de suprasolicitarea instalaţiei electrice.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, marţi, în jurul orei 3.00, pentru stingerea unui service auto din municipiul Roman. Acolo s-au deplasat patru autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
În interiorul clădirii nu se aflau persoane.
”La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la un service auto şi parţial la un garaj auto, din cadrul aceleaşi construcţii, existând posibilitatea generalizării la întreaga construcţie (hală în formă de L din panouri tip Sandwich). Incendiul se putea propaga şi la alte construcţii din vecinătate şi la autoturismele parcate în apropiere”, au afirmat pompierii.
În urma incendiului au ars hala în care funcţiona service-ul auto, cu suprafaţa de aproximativ 150 de metri pătraţi, şi bunurile din interiorul acesteia: două elevatoare, două staţii de încărcare cu freon, şase recipiente cu freon, unelte şi scule specifice domeniului de activitate, aparatură electronică, documente, 300 de litri de ulei, dar şi un autoturism.
De asemenea, incendiul a afectat şi un garaj pe o suprafaţă de aproximativ 70 de metri pătraţi, cu bunurile din interiorul acestuia, şi a deteriorat trei maşini parcate în proximitate.
Pompierii au precizat că incendiul a fost provocat de efectul termic al curentului electric cauzat de suprasolicitarea instalaţiei electrice.