Neamț: ‘Teatrul – un dincolo de prezent’, tema ediției din acest an a Festivalului de Teatru Piatra Neamț

‘Teatrul – un dincolo de prezent’ este tema ediției curente a Festivalului de Teatru Piatra Neamț, eveniment ajuns la a 37-a ediție, care anul acesta se va desfășura în perioada 10-17 mai.

Dacă ediția de anul trecut a urmărit ‘invizibilul’ pe care actorul îl poate aduce pe scenă, ediția de anul acesta este dedicată viziunilor regizorale puternice, create de regizori din generații diferite, reprezentative pentru teatrul românesc de astăzi.

‘Festivalul de Teatru Piatra Neamț se află într-un moment în care teatrul este chemat nu doar sa reflecte realitatea, ci să o depășească. Tema acestei ediții (…) vorbește despre această capacitate rară a artei de a construi sens acolo unde realitatea pare să-l piardă. Pentru Teatrul Tineretului, acest ‘dincolo’ înseamnă, astăzi, reconstrucție: a identității, a relației cu publicul și a unui echilibru necesar între tradiție și contemporaneitate’, a declarat, într-un comunicat de presă transmis miercuri AGERPRES, managerul Teatrului Tineretului Piatra Neamț, Andrei Merchea.

Acesta a adăugat că își dorește un teatru care să nu aleagă între generații, ci sa le aducă împreună.

‘Malraux declara că arta și cultura sunt cuceriri înverșunate ale omului pentru a înălța în fața realității o lume care nu-i aparține decât lui. Parafrazându-l pe marele scriitor, îndrăznim să afirmăm că, dintre toate formele care au captat partea lor de insesizabil a realității, teatrul a contribuit covârșitor la impunerea prezenței acelei alte lumi’, a transmis, citat în același comunicat, directorul Festivalului de Teatru Piatra Neamț, Paul Chiribuță.

Spectacolele se adresează tuturor segmentelor de vârstă, de la cei mai tineri spectatori până la seniori, propunând tematici și estetici diferite.

Pe lângă spectacolele Teatrului Tineretului, au mai fost selectate în festival Teatrul ‘Țăndărică’ București, Teatrul ‘Act’ București, Teatrul ‘Excelsior’ București, Teatrul ‘Nottara’ București, Teatrul de Comedie București, Teatrul pentru Copii și Tineret ‘Luceafărul’ Iași, Teatrul Național ‘Mihai Eminescu’ Timișoara, Teatrul Municipal ‘Matei Vișniec’ Suceava, Teatrul Dramatic ‘Ioan D. Sîrbu’ Petroșani, Teatrul Dramaturgilor Români, Teatrul ‘Marin Sorescu’ Craiova, ‘unteatru’ București, Teatrul ‘Regina Maria’ Oradea, Teatrul Național Târgu Mureș – Compania ‘Liviu Rebreanu’, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Teatrul ‘Maria Filotti’ Brăila, Teatrul pentru Copii și Tineret ‘GONG’ Sibiu, Teatrul de Stat Constanța și Teatrul de Stat Bursa (Turcia).

Biletele la festival vor fi puse în vânzare începând de miercuri, 15 aprilie.

Ministerul Justiției anunță actualizarea cuantumului onorariilor avocaților pentru serviciile de asistență juridică penală și extrajudiciară

CNA se întrunește de la ora 13:30; pe agendă – solicitările de rediscutare a deciziilor de retragere a licenței pentru Realitatea Plus