Negocieri discrete între Israel şi Qatar la New York, la trei luni după atacul israelian, găzduite de Witkoff, dezvăluie Axios

Statele Unite au găzduit în weekend negocieri discrete între Israel şi Qatar, la New York, dezvăluie Axios, la trei luni în urma unui atac israelian pe teritoriul aliatului american la Golful Persic, relatează AFP.

Emisarul lui Donald Trump Steve Witkoff în conflictele din Orientul Mijlociu şi Ucraina a găzduit duminică aceste negocieri, potrivit unor surse anonime citate de Axios.

Direcotul spionajului israelian (Mossad) David Barnea a participat la aceste negocieri din partea Israelului, dezvăluie Axios.

Departamentul de Stat american, contactat de AFP, nu a comentat.

Statele Unite sunt aliatul ambelor ţări, însă Israelul şi Qatarul nu şi-au normalizat relaţiile diplomatice.

La începutul lui septembrie, Israelul a vizat într-un atac fără precedent, de care Donald Trump a fost ”foarte nemulţumit”, a vizat o reuniune a negociatorilor mişcării islamiste palestinieni Hamas la Daoha, soldată cu şase morţi.

Qatarul, un mediator în Războiul din Fâşia Gaza, găzduieşte Biroul Politic al Hamas din 2012 – cu aprobarea Statelor Unite.

Doha a negat mereu că oferă vreo susţinere mişcării islamiste palestiniene Hamas, în pofida unor acuzaţii ale unor oficiali israelieni şi americani.

La sfârşitul lui septembrie, după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a prezentat scuze Qatarului, Casa Albă anunţa înfiinţarea unui al celor trei ţări în vederea unei ”îmbunătăţiri a coordonării, consolidării comunicării, rezolvării marilor nemulţumiri reciproce şi intensificării eforturilor comune în vederea prevenirii ameninţărilor”.

Axios dezvăluie că întâlnirea de duminică de la New York este prima în acest cadru.

Brazilia – Opt gravuri de Matisse furate de doi bărbaţi înarmaţi dintr-o bibliotecă din Sao Paulo

Trump îl numeşte pe Ted Sarandos „un om fantastic”, dar afirmă că acordul dintre Netflix şi Warner Bros. ar oferi serviciului de streaming „o cotă de piaţă foarte mare”: „Ar putea fi o problemă”