Negocieri în linie dreaptă la Cotroceni: PSD și USR vin cu propuneri pentru limitarea sporurilor, a indemnizațiilor și închiderea companiilor de stat

Potrivit surselor social-democrate, una dintre măsurile vizate este reforma indemnizațiilor pentru membrii Consiliilor de Administrație din companiile de stat. PSD propune ca o persoană să nu mai poată face parte din mai multe CA-uri simultan, cum se întâmplă acum cu unii „abonați” la 2-3 posturi. O altă variantă aflată pe masă este plafonarea indemnizațiilor la un nivel rezonabil – posibil cel echivalent cu două salarii minime.

Sporurile, temă recurentă în ultimele zile, revin în discuție și astăzi. Unele dintre ele urmează să fie eliminate complet, în timp ce altele vor fi plafonate. Sursele PSD susțin că valoarea totală a sporurilor și bonusurilor acordate în sistemul bugetar se ridică la impresionanta sumă de 17 miliarde de lei anual. În acest context, un moment savuros s-a petrecut atunci când Ministerul Finanțelor a transmis o estimare privind sporul de antenă – doar 18 milioane de lei, ceea ce a provocat hohote de râs în sală și solicitarea de refacere a calculelor.

Tot dinspre PSD vine și o reacție tăioasă față de discuțiile despre majorarea TVA. „Să iasă Dreapta, toată Dreapta, și să spună public că vrea să crească TVA-ul și să bage țara în criză”, ar fi fost mesajul transmis în cadrul ședinței. Social-democrații susțin că o asemenea măsură ar genera o contracție economică de până la 2% în 2026 și ar afecta grav consumul intern.

Din partea USR, sursele indică o atitudine orientată spre raționalizare și tăieri punctuale. Uniunea transmite că susține tăierea burselor școlare – informație vehiculată anterior de participanții la ședință – ci a propus în schimb limitarea indemnizațiilor din consiliile de administrație la cel mult două salarii minime. În plus, USR susține eliminarea sporului de antenă, dar și o măsură mai amplă: închiderea companiilor de stat care funcționează pe pierdere și nu asigură un serviciu de utilitate publică real.

USR a mai venit și cu o poziție clară în ceea ce privește ajutoarele de stat pentru înființarea de companii noi: partidul se opune acestor scheme dacă ele sunt finanțate din bugetul național. Susținerea poate veni, susțin useriștii, doar dacă e vorba de fonduri europene.

Discuțiile se desfășoară sub presiunea calendarului european. Surse din grupul de lucru au reamintit că pachetul de măsuri fiscale și bugetare trebuie transmis Comisiei Europene până pe 20 iunie, în vederea unei decizii care va fi luată la Consiliul ECOFIN pe 8 iulie. Așadar, fiecare zi de întârziere pune presiune pe guvernul în așteptare și pe președintele Nicușor Dan, care trebuie să gestioneze negocierile între patru partide cu viziuni divergente.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Dan Șucu, după ce a văzut discuțiile de la Cotroceni: Suntem stupefiați și revoltați în fața unui nou experiment fiscal

Tragedie în Italia: Un muncitor român de 26 de ani a decedat după o cădere de la înălțime