Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi şi emisarul american Steve Witkoff „au convenit să continue discuţiile săptămâna viitoare”, se arată într-un comunicat al Ministerului iranian de Externe, care nu a precizat unde va avea loc această întrevedere.
Araghchi şi Witkoff au vorbit „direct” timp de „câteva minute”, se precizează în comunicat.
La rândul său, ministrul de externe din Oman, Badr al-Busaidi, care a servit drept mediator în cadrul negocierilor, a declarat că discuţiile privind programul nuclear iranian dintre Washington şi Teheran s-au desfăşurat într-o „atmosferă cordială”.
Badr al-Busaidi a adăugat că este „mândru” că a mediat discuţiile dintre omologul său iranian, Abbas Araghchi, şi emisarul preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, „pentru a lansa un proces de dialog şi negociere, cu scopul comun de a ajunge la un acord echitabil şi obligatoriu” între cele două ţări, care nu mai au relaţii diplomatice de 45 de ani.
Convorbirile de sâmbătă din Oman sunt primele de acest nivel între cele două ţări inamice după retragerea americană din 2018, în timpul primului mandat al lui Donald Trump, dintr-un acord încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri pentru a limita dezvoltarea programului său nuclear în schimbul unei ridicări a sancţiunilor internaţionale.