Negrescu: 9 din 10 investiții publice din România au fost făcute cu bani europeni

„Am lansat primul episod din seria EUStory. Are ca temă iar răspunsul e simplu: este despre fiecare dintre noi”, susține, într-o postare pe Facebook, Victor Negrescu.

Potrivit acestuia, în 18 ani, România a primit peste 100 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană și a contribuit cu doar 30. Diferența, de peste 70 de miliarde, a mers în spitale, școli, autostrăzi, burse Erasmus, digitalizare, energie, adaugă vicepreședintele PE.

„9 din 10 investiții publice din România au fost făcute cu bani europeni. Asta nu e propagandă. E realitatea. Ca negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE 2025, am luptat pentru un buget mai bun, cu 10 miliarde de euro în plus față de anul trecut. Și am reușit să direcționăm acești bani către oameni, nu către birocrație: pentru educație, tineri, IMM-uri, digitalizare, aderarea la Schengen”, mai transmite Victor Negrescu.

Nicușor Dan anunță marea resetare de după alegeri: Avem datoria

VIDEO Sorin Grindeanu joacă tare pe terenul guvernării: N-am spus nu, n-am spus nici da!