Negrescu, despre ordonanța privind carburanții: Efectele la pompă vor fi simbolice, deciziile nu au puterea de a influența dinamica prețurilor

Măsurile incluse în ordonanța privind carburanții vor avea efecte limitate asupra prețurilor la pompă, iar intervențiile statului au, în mare parte, un caracter simbolic, consideră consultantul economic Adrian Negrescu.

‘Autoritățile au renunțat la ideea de a limita adaosul la 50%, o decizie care urma să creeze penurie pe piață. Au eliminat prevederea privind sancționarea cu 10% din cifra de afaceri a companiilor care nu respectă prevederile ordonanței. Era o măsură ieșită din comun’, a scris acesta, joi, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit consultantului, limitarea exporturilor s-ar putea întoarce ca un bumerang împotriva României, în condițiile în care 46% din rezerve se află în străinătate.

‘Dacă și alte țări acționează în consecință, efectele pot fi catastrofale în cazul unei crize majore de carburanți’, a avertizat consultantul.

Pe de altă parte, definirea adaosului comercial necesită clarificări suplimentare pentru a nu lăsa loc interpretărilor și, mai ales, comportamentului speculativ al firmelor sau abuziv al statului, susține Adrian Negrescu.

‘Efectele la pompă vor fi simbolice, deciziile luate neavând puterea de a influența dinamica prețurilor. Sper că Ministerul Energiei să prezinte datele concrete’, a punctat el.

În opinia sa, statul a evitat să umble la TVA și accize dintr-un motiv evident, acestea fiind ‘principalele surse pe care se bazează bugetul de stat în 2026, într-un context financiar extrem de dificil’.

‘Ideea de a oferi o compensație la pompă tuturor românilor este absurdă și nefundamentată economic. Statul n-are de ce să îl ajute pe cel care are mașină scumpă și se plânge de prețul motorinei’, a subliniat Negrescu.

Soluția corectă este direcționarea subvențiilor către categoriile de business-uri care au potențial inflaționist, a adăugat el.

‘Atâta timp cât prețul petrolului și cotația motorinei cresc la nivel internațional, orice soluție adoptată de statul român, alta decât reducerea TVA sau a accizelor, are doar caracter simbolic’, consideră sursa citată.

El crede că ‘ezitările și modificările ordonanței privind carburanții demonstrează o lipsă tot mai crasă de competență în elaborarea actelor normative cu impact în economie’.

Guvernul a aprobat, joi, ordonanța de urgență privind declararea, în perioada 1 aprilie – 30 iunie, a situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, benzină și motorină, act normativ care instituie măsuri de protejare a economiei și populației.

Perioada de aplicare a acestor soluții poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situația de criză, arată un comunicat al Executivului.

Astfel, adaosul comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină este limitat la valoarea medie a adaosului comercial practicat în anul 2025 de către fiecare operator economic, fiind exceptate exporturile și livrările intra-comunitare.

‘Măsura are în vedere descurajarea unui posibil comportament inadecvat al operatorilor economici și al unor potențiale tendințe de speculă, care ar conduce la creșteri nejustificate de preț la aceste produse’, arată Guvernul.

Valoarea medie anuală a adaosului comercial pentru anul 2025, precum și calculul care a determinat valoarea se comunică Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

‘În cazul constatării unor adaosuri comerciale peste limitele prevăzute în actul normativ, vor fi aplicate amenzi cuprinse între 0,5% și 1% din cifra de afaceri realizată în anul anterior sancționării’, mai menționează sursa citată.

Totodată, prin această ordonanță de urgență se introduce posibilitatea ca operatorii economici să diminueze conținutul de biocarburant din volumele de benzină puse pe piață de la 8% la minimum 2% pentru benzină, pe perioada de aplicare a măsurilor de protecție.

De asemenea, pentru a asigura necesarul intern de consum, exportul de motorină și țiței se va efectua doar după obținerea acordului Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei.

Sunt introduse și sancțiuni, astfel că ‘exporturile realizate fără avizele necesare vor fi sancționate cu amendă între 5% și 10% din cifra de afaceri, precum și cu măsura complementară de confiscare a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții’.

Ordonanța conține și unele modificări privind piața gazelor naturale și instituie un mecanism clar de repartizare proporțională a cantităților disponibile, în funcție de consumul estimat al clienților fiecărui furnizo. Totodată, sunt stabilite reguli explicite de calcul, inclusiv: determinarea stocurilor minime, calculul diferențelor între consumul estimat și cantitățile alocate, recalcularea cantităților în funcție de evoluția consumului.

Bihor: Cu peste 7.700 mai multe declarații vamale în 2025, decât în anul anterior

Guvern: Noi măsuri privind decarbonizarea sectorului energetic; se mențin angajamentele asumate în PNRR și CE