Nepotul Papei Francisc a emoționat o lume întreagă: Acesta nu are bani să meargă la înmormântarea unchiului său

Mauro Bergoglio a explicat că, deși și-ar fi dorit să participe, suma necesară pentru a călători la Roma părea imposibil de obținut, notează gandul.ro.

„E complicat, dar încerc să fac tot posibilul. Mi-ar plăcea să pot merge”, a spus Mauro, adăugând că, din păcate, nu dispunea de fondurile necesare.

Însă cuvintele sale au stârnit o reacție emoționantă în rândul argentinienilor, care s-au mobilizat rapid pentru a-l ajuta.

Rita Mattiello, proprietara unei agenții de turism din Argentina, a fost prima care a decis să intervină. „Mi-a frânt inima să aud că nu poate călători. L-am văzut neputincios”, a spus ea, oferindu-se să finanțeze întreaga călătorie pentru Mauro și soția sa. În doar câteva ore, echipa agenției de turism și producția emisiunii în care apăruse Mauro au organizat totul: biletele de avion, pașapoartele și cazarea în parohia argentiniană din Roma.

Mauro și soția sa au ajuns deja în Roma, mulțumită ajutorului oferit de argentinieni. „Am putut să organizăm totul în șapte ore”, a spus Mattiello, subliniind implicarea extraordinară a comunității.

În cadrul interviului, Mauro a povestit și despre „modestia” unchiului său și despre cât de mult îi ajuta pe ceilalți, chiar și atunci când a ajuns Papă – „A avut mereu această trăsătură și nu a schimbat-o nici măcar când a ajuns Papă”.

Mauro, fiul unuia dintre frații decedați ai Papei Francisc, a mai povestit că a aflat de decesul unchiului său „dimineața, când s-a trezit pentru a merge la serviciu”. Ultima lor conversație a avut loc prin e-mail, după ce Papa ieșise din spital și îi mărturisise că se simțea mult mai bine. „I-am trimis un e-mail pentru că știam că trece printr-o perioadă dificilă”, a explicat Mauro.

De asemenea, a vorbit despre dorința sa de a-l vedea pe Papa revenind în Argentina pentru o vizită, un vis care nu s-a împlinit niciodată.

Martorul cheie din procesul vedetelor a fost găsit mort: ‘Dosarul Epstein’, în aer după un deces învăluit în mister

Expunerea la antibiotice înainte de vârsta de doi ani, asociată cu un risc crescut de obezitate infantilă