New York-ul îşi alege marţi noul primar, iar favoritul sondajelor este Zohran Mamdani, un musulman de origine indiană născut în Uganda, în vârstă de 34 de ani, membru al aripii de stânga a Partidului Democrat şi oponent „feroce” al lui Donald Trump, relatează AFP şi Reuters.
Alegerile de marţi din New York sunt urmărite cu atenţie la nivel naţional, deoarece ar putea contribui la formarea unei noi imagini pentru Partidul Democrat, care îşi caută identitatea în opoziţie cu Donald Trump. Mamdani, în vârstă de 34 de ani, care se autodescrie ca fiind un socialist democratic, a mobilizat alegătorii mai tineri şi mai progresişti, dar i-a alarmat totodată pe democraţii mai moderaţi, care se tem că o schimbare prea radicală spre stânga ar putea avea efecte negative.
Votul începe la ora locală 06:00 (13:00, ora României) şi se încheie la ora 21:00 (miercuri ora 4:00, ora României).
Lincoln Mitchell, profesor la Universitatea Columbia, se aşteaptă la o participare ridicată la acest scrutin „foarte disputat”.
De luni de zile, sondajele îl dau câştigător pe Zohran Mamdani, cu un avans între 4,5 şi 16 puncte procentuale faţă de principalul său adversar, fostul guvernator al statului Andrew Cuomo, pe care l-a învins în alegerile primare din cadrul Partidului Democratic, iar acum acesta candidează ca independent.
Al treilea candidat, republicanul Curtis Sliwa, a refuzat cu obstinaţie să se retragă în favoarea lui Andrew Cuomo, ale cărui poziţii pro-business şi în materie de securitate sunt similare cu ale sale.
Aproximativ 735.300 de alegători au votat anticipat, de patru ori mai mult decât la ultimele alegeri municipale din 2021, care au mobilizat în total 1,15 milioane de persoane (adică o rată de participare de 23,3%).
Recent introdus în New York, votul anticipat atrage noi alegători, dar „poate fi (de asemenea) un semn al unui entuziasm puternic pentru un candidat sau al unei îngrijorări cu privire la rezultatul alegerilor”, spune John Kane, de la Universitatea din New York.
Alegerea celui de-al 111-lea primar al metropolei americane, care îşi va prelua funcţia la 1 ianuarie, mobilizează peste cinci milioane de alegători din cel mai mare oraş al Statelor Unite, dintre care peste 60% sunt democraţi.
ATACURILE LUI DONALD TRUMP
Preşedintele Donald Trump, care şi-a clădit imperiul afacerilor sale în New York, a luat poziţie în mod regulat în campanie, declarând din nou într-un interviu acordat duminică postului CBS: „Dacă ar trebui să aleg între un democrat rău (Andrew Cuomo – n.r.) şi un comunist (Zohran Mamdani – n.r.), aş alege întotdeauna democratul rău”.
Luni, în ajunul scrutinului, preşedintele SUA şi-a reiterat susţinerea pentru fostul guvernator al statului New York, Andrew Cuomo, şi a ameninţat că va reţine fondurile federale destinate oraşului dacă Zohran Mamdani câştigă alegerile, scrie Reuters.
Republicanii au atacat candidatura lui Mamdani pe tot parcursul campaniei, Trump etichetându-l drept comunist.
„Indiferent dacă vă place sau nu Andrew Cuomo, nu aveţi de ales. Trebuie să votaţi pentru el şi să speraţi că va face o treabă fantastică. El este capabil de asta, Mamdani nu!”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social.
Trump a mai spus că un vot pentru republicanul Sliwa nu ar face decât să-l ajute pe Mamdani.
„Dacă candidatul comunist Zohran Mamdani câştigă alegerile pentru primăria oraşului New York, este foarte puţin probabil să contribui cu fonduri federale, altele decât minimul necesar, pentru prima mea casă iubită”, a spus Trump, care este originar din New York.
Guvernul federal al SUA acordă oraşului New York 7,4 miliarde de dolari în anul fiscal 2026, adică aproximativ 6,4% din cheltuielile totale ale oraşului, potrivit unui raport al Controlorului Financiar al Statului New York.
Trump a ameninţat cu reducerea fondurilor federale pe durata celui de-al doilea mandat al său din cauza iniţiativelor climatice, politicilor privind persoanele transgender, manifestaţiilor pro-palestiniene împotriva războiului Israelului în Gaza şi practicilor de diversitate, echitate şi incluziune.
CE VREA MAMDANI
Născut în Uganda, Mamdani, în prezent membru al Adunării de Stat din New York, a şocat observatorii politici pe 24 iunie cu o victorie convingătoare în alegerile primare democrate.
Mamdani şi-a folosit campania pentru a mobiliza newyorkezii împotriva candidaţilor establishmentului, precum Cuomo, care a fost ales guvernator al New Yorkului de trei ori, dar a demisionat în 2021 în urma unui raport al procurorului general al statului care a concluzionat că a hărţuit sexual 11 femei, inclusiv angajate.
O anchetă a Departamentului de Justiţie al SUA a conchis ulterior că Andrew Cuomo a supus cel puţin 13 angajate ale statului unui „mediu de lucru ostil din punct de vedere sexual”.
„Susţinerea lui Andrew Cuomo de către mişcarea MAGA reflectă opinia lui Donald Trump că acesta ar fi cel mai bun primar pentru el”, a declarat Mamdani la un eveniment de campanie după ce Trump l-a susţinut pe Cuomo. „Ei (Trump şi Cuomo) au aceiaşi donatori, împărtăşesc aceeaşi viziune limitată, împărtăşesc acelaşi sentiment de impunitate”, a comentat Mamdani.
Politicile lui Mamdani includ creşterea impozitelor pentru cei mai bogaţi din New York, creşterea ratei impozitului pe profit, îngheţarea chiriilor stabilizate pentru apartamente şi creşterea numărului de locuinţe subvenţionate de stat.
Propunerile candidatului „comunist” – controlul chiriilor, autobuze şi creşe gratuite – ţin însă mai mult de social-democraţie.
În timp ce preşedintele republican a desfăşurat armata în mai multe bastioane democrate (Portland, Chicago, Washington, Memphis şi Los Angeles), Zohran Mamdani a promis să se opună „cu înverşunare” politicii sale anti-imigraţie şi războiului său judiciar împotriva „duşmanilor politici”.
Elon Musk, la rândul său, a îndemnat la votarea lui Andrew Cuomo, în locul lui „Mumdumi sau cum îl cheamă”, după cum a spus el, luni, pe X.
DEMOCRAŢII, ÎMPĂRŢIŢI
Chiar şi în cadrul propriului partid, candidatul nu beneficiază de unanimitate. Mai multe personalităţi, printre care liderul senatorilor democraţi, newyorkezul Chuck Schumer, nu îl susţin public, iar cei care au făcut-o au fost foarte precauţi.
Deşi s-a pronunţat târziu în favoarea lui Zohran Mamdani, liderul democraţilor din Camera Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, nu crede că acesta reprezintă „viitorul” partidului lor, în ciuda entuziasmului pe care îl generează în New York.
Experţii chestionaţi de AFP sunt de acord cu el, subliniind specificul vieţii politice newyorkeze în comparaţie cu restul ţării.
Fostul preşedinte democrat Barack Obama, la rândul său, a „salutat campania” tânărului socialist în cadrul unei convorbiri telefonice sâmbătă, potrivit The New York Times. La fel ca Zohran Mamdani, el a denunţat atacurile „islamofobe” din partea unor susţinători ai lui Andrew Cuomo şi s-ar fi oferit să-l consilieze, dacă va câştiga alegerile.
ALTE SCRUTINE CARE AU LOC MARŢI ÎN SUA
Statul vecin New Jersey îşi alege, de asemenea, viitorul guvernator, post pentru care candidează omul de afaceri republican Jack Ciattarelli şi democrata considerată mai moderată Mikie Sherrill. Statul a fost considerat un bastion democrat în ultimul deceniu. Dar la ultimele alegeri prezidenţiale, Donald Trump a redus considerabil diferenţa.
La rândul său, statul Virginia îşi va alege prima femeie la conducerea sa. Sondajele dau un avantaj favorabil democratei Abigail Spanberger, fostă agentă CIA, în faţa republicanei Winsome Earle-Sears, fostă membră a corpului de puşcaşi marini. Dar şi în acest caz, diferenţa şi participarea vor fi analizate cu atenţie.
La celălalt capăt al ţării, californienii votează pentru a autoriza o reorganizare a hărţii electorale a statului, ce ar favoriza Partidul Democrat, ca răspuns la o iniţiativă similară a lui Trump în Texas.
					
						
				

