Antrenorul portughez în vârstă de 54 de ani „nu se mai află la cârma echipei profesioniste (iar) secundul său César Sampaio asigură interimatul”, a explicat clubul din Sao Paulo pe contul său X.
Santos se află pe locul 18 în campionatul brazilian, după ce a pierdut duminică, scor 0-1, pe terenul echipei Fluminense, cu un singur punct din trei partide.
Antrenorul, în funcţie de doar patru luni, şi clubul brazilian şi-au pus mari speranţe în revenirea lui Neymar în Brazilia, după 12 ani petrecuţi în Europa, la Barcelona, Paris SG şi Al-Hilal din Arabia Saudită, însă rezultatele nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor.
Atacantul în vârstă de 33 de ani a jucat doar opt meciuri pentru clubul său formator, marcând trei goluri. În prezent, el este accidentat la coapsa stângă.