Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, explică de ce nu participă la dezbaterea cu prezidenţiabili organizată de Digi 24, luni seară, spunând că întâlnirea de la Viena cu cancelarul Karl Nehammer era stabilită de mai mult timp. ”Voi participa la orice fel de dezbatere”, dă asigurări candidatul PNL.
”Îmi cer scuze, aţi văzut că de fiecare dată nu am avut probleme să particip la dezbateri, a fost o întâlnire stabilită de dinainte”, a explicat, luni seară, Nicolae Ciucă absenţa de la dezbaterea organizată de Digi 24, răspunzând unei întrebări.
Nicolae Ciucă a revenit din Austria, unde s-a întâlnit cu cancelarul Karl Nehammer.
El a subliniat că ”e foarte important să avem o înţelegere” cu privire la aderarea la Spaţiul Schengen.
Ciucă a afirmat că ”nu ar fi corect faţă de ceilalţi candidaţi” să intre în dezbatere după începerea acesteia, dând asigurări că va participa, pe viitor, la dezbateri cu contracandidaţii săi.
”Voi participa la orice fel de dezbatere”, a dat asigurări candidatul PNL.