Nicolae Ciucă, despre numirea unui premier: Doar poporul suveran poate să decidă/ Chestiunea cu: nu numesc de la PSD, nu numesc de la PNL este absolut un joc de imagine şi de percepţie

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că doar poporul suveran va decide cine va fi premier, în cazul în care el va fi ales preşedinte al României. ”Chestiunea cu: nu numesc de la PSD, nu numesc de la PNL este absolut un joc de imagine şi de percepţie”, a adăugat el.

”Doar poporul suveran poate să decidă cine va fi premier, nu putem să anticipăm cine va fi premier. Preşedintele trebuie să fie un preşedinte al tuturor românilor (…)”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri seară, într-o emisiune online.

 
Întrebat dacă îl va numi premier pe Marcel Ciolacu, Ciucă a spus că niciodată nu a creat aşteptări.

 
”În viaţa mea nu am creat aşteptări, tot timpul m-am ghidat după valori. Dacă vom avea valoare, vom numi pe cel care are cea mai mare valoare. Chestiunea cu: nu numesc de la PSD, nu numesc de la PNL este absolut un joc de imagine şi de percepţie. Poporul român este cel care stabileşte, ei sunt cei care au simţul, au vederea a ceea ce urmează să constituie clasa politică”, a declarat Nicolae Ciucă.
 
Întrebat dacă va exista o alianţă cu PSD la alegerile parlamentare, Ciucă a spus că aceasta nu va avea loc.
 
”Niciodată”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Au început Jocurile Paralimpice de la Paris. România este reprezentată de şase sportivi – VIDEO

Nicolae Ciucă, după ce Elena Lasconi a afirmat că l-ar propune pe Ilie Bolojan ca premier: Este un semn că doamna Lasconi a găsit o ancoră prin care să se apropie de PNL