Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, la Sibiu, despre relaţia cu PSD, că şi Mântuitorul, când a intrat în Templu, a dărâmat tarabele, el arătând că singurul lucru pe care nu îl iartă în viaţă este trădarea iar ei i-au trădat. ”Pentru asta, ne vom comporta ca atare”, a completat liderul PNL.
”Aţi vorbit de decenţă, suntem decenţi, aţi vorbit de respect, ştim să respectăm, aţi vorbit de bună cuviinţă, avem buno cuviinţă, aţi vorbit de onoare, demnitate, le avem pe toate acestea, până la un moment dat”, a declarat preşedintele PNL, în discursul susţinut la lansarea candidaţilor PNL Sibiu.
”Ne aducem aminte că şi Mântuitorul, când a intrat în Templu, a dărâmat tarabele, atunci când cineva ne calcă în picioare demnitatea, onoarea şi uită să respecte ce am făacut, le vom răspunde la fel şi chiar mai rău. Când trădezi un parteneriat, din perspectiva mea, singurul lucru pe care nu îl iert în viaţă este trădarea iar ei ne-au trădat. Pentru asta, ne vom comporta ca atare”, a subliniat Ciucă, despre relaţia cu PSD.