Nicolae Ciucă: Pentru România e absolut necesar ca în relaţia dintre Guvern şi BNR să prevadă politicile necesare pentru sistemul bancar privat pentru a avea în portofoliu finanţarea iniţiativelor pentru dezvoltarea industriei de apărare

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă că, în contextul în care noile reglementări la nivel european prevăd încurajarea integrării firmelor private mici în lanţul de aprovizionare pentru industria de apărare, ”pentru România este absolut necesar ca în relaţia dintre Guvernul României şi Banca Naţională a României să prevadă politicile necesare pentru sistemul bancar privat pentru a avea în portofoliu finanţarea iniţiativelor pentru dezvoltarea capacităţilor industriei de apărare”.

”Discutăm de ambiţia pe care trebuie să o avem astfel încât să dezvoltăm industria de apărare, pentru că apărarea începe acasă, este o responsabilitate naţională. În toate instituţiile şi organismele, fie că vorbim de NATO, fie că vorbim de Uniunea Europeană, este absolut clar că responsabilitatea apărării, a forţelor armate, este a fiecărei naţiuni în parte, de la doctrină până la desfăşurarea forţelor. Dar s-au creat o serie întreagă de platforme prin care să se pună laolaltă eforturile astfel încât să existe o comuniune de standarde, să existe un sistem integrat şi mai ales oportunităţi pentru industria de apărare şi de stat şi privată”, a declarat Nicolae Ciucă, pentru Ziarul Unirea, în timpul unei vizite făcute, sâmbătă, în judeţul Alba.

Potrivit acestuia, unul dintre obiectivele Uniunii Europene este ca, prin noile reglementări, să fie integrate întreprinderile mici şi mijlocii în lanţurile de aprovizionare şi de identificarea posibilităţilor de finanţare pentru acestea.

”Se discută de asigurarea, la nivel european, a posibilităţilor de finanţare, de susţinere financiară prin Banca Europeană de Investiţii sau prin sistemul de bănci private astfel încât să fie subvenţionate astfel de iniţiative, ceea ce înseamnă că şi pentru noi, pentru România, este absolut necesar ca în relaţia dintre Guvernul României şi Banca Naţională a României să prevadă politicile necesare pentru sistemul bancar privat pentru a avea în portofoliu finanţarea iniţiativelor pentru dezvoltarea capacităţilor industriei de apărare atât la nivel guvernamental, cât şi în mediul privat”, a subliniat Nicolae Ciucă.

Chelsea Londra a învins-o cu 3-0, în deplasare, pe West Ham

MotoGP: Francesco Bagnaia a câştigat sprintul în Emilia-Romagna