Candidatul independent la Preşedinţie Nicuşor Dan a semnat, marţi seară, într-o dezbatere la Antena 3, o hârtie pe care a scis că, în mandatul său, dacă va fi ales, TVA nu va creşte.
Antena 3 a organizat, marţi seară, o dezbatere electorală, dar candidatul AUR, George Simion, nu s-a prezentat.
Întrebat despre scenariul potrivit căruia TVA va creşte de la 1 iulie la 21 la sută şi de la 1 ianuarie la 25 la sută, Nicuşor Dan a spus că acest lucru nu se va întâmpla dacă va ajunge la Cotroceni.

Rugat să dea în scris acest lucru, Nicuşor Dan a acceptat.
El a scris pe o foaie de hârtie următorul mesaj: “Dacă voi fi preşedinte, TVA nu va creşte în mandatul meu“.
Cu o zi în urmă, Nicuşor Dan a declarat că România nu va ajunge în situaţia de a majora TVA, precizând că statul trebuie să fie mai ferm în ceea ce priveşte încasarea TVA la actualul nivel.