Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a promulgat legea care introduce amendarea comercianţilor cu sume cuprinse între 5.000 şi 25.000 de lei pentru nerespectarea obligaţiei de a înlocui produsele achiziţionate, atunci când cumpărătorul constată o neconformitate în termen de cel mult 30 de zile de la achiziţie.
”Am promulgat săptămâna aceasta legea care introduce amendarea comercianţilor cu sume cuprinse între 5.000 şi 25.000 de lei pentru nerespectarea obligaţiei de a înlocui produsele achiziţionate, fie fizic, fie online, atunci când cumpărătorul constată o neconformitate în termen de cel mult 30 de zile de la achiziţie”, a anunţat preşedintele Nicuşor Dan, duminică, într-o postare pe Facebook.
Potrivit şefului statului, această modificare asigură aplicarea corectă a drepturilor prevăzute de lege şi întăreşte protecţia consumatorilor.
Proiectul de Lege pentru modificarea art.18 alin.(1) lit.b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri a fost iniţiat de 23 de deputaţi şi senatori liberali.
Proiectul a fost adoptat de Senat în 24 iunie, iar în 29 octombrie a trecut şi de votul din Camera Deputaţilor.
Prin promulgarea de către preşedinte, proiectul devine Legea nr. 190/2025.


