Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, joi, că a transmis Parlamentului cererea de reexaminare a legii care modifică OUG 31/2002 privind combaterea extremismului, el arătând că ”unele articole pot fi interpretate abuziv şi ar putea transforma în infractori persoane fără legătură cu extremismul”. Preşedintele mai spune că noua lege prevede pedepse cu închisoarea de la unu la cinci ani pentru distribuirea oricărui material care conţine idei xenofobe, fără a face diferenţa între materiale de propaganda extremistă şi opere literare sau texte istorice.
Am transmis Parlamentului cererea de reexaminare a legii care modifică OUG 31/2002 privind combaterea extremismului. Statul român are datoria de a acţiona ferm împotriva urii, xenofobiei şi incitării la discriminare. Totuşi, această datorie poate fi îndeplinită doar prin legi clare, previzibile şi echilibrate. În caz contrar, riscăm efectul opus, amplificarea tensiunilor într-o societate deja polarizată şi adâncirea neîncrederii în instituţiile statului”, spune preşedintele pe Facebook.
Şeful statului arată că, în forma actuală, legea este insuficient de clară în definirea unor infracţiuni.
”Unele articole pot fi interpretate abuziv, ceea ce ar putea transforma în infractori persoane fără legătură cu extremismul. De exemplu, noua lege prevede pedepse cu închisoarea de la unu la cinci ani pentru distribuirea oricărui material care conţine idei xenofobe, fără a face diferenţa între materiale de propaganda extremistă şi opere literare sau texte istorice”, explică Nicuşor Dan.
”România are nevoie atât de fermitate, cât şi de echilibru. Ambele sunt esenţiale pentru apărarea democraţiei”, mai spune preşedintele.
