Nicuşor Dan: Astăzi, Sala Unirii din Palatul Cotroceni s-a transformat într-un spaţiu al solidarităţii. Administraţia Prezidenţială a găzduit o donare de sânge, pentru a atrage atenţia asupra nevoii critice de rezerve de sânge în sistemul medical

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că marţi Sala Unirii din Palatul Cotroceni s-a transformat într-un spaţiu al solidarităţii, după ce Administraţia Prezidenţială a găzduit o iniţiativă de donare de sânge cu scopul de a atrage atenţia asupra acestei realităţi constante – nevoia critică de rezerve de sânge în sistemul medical.

”Donarea de sânge salvează vieţi! Împreună, prin gesturi simple şi acţiuni uşor de realizat, putem face o mare diferenţă. Sunt semeni care trec prin experienţe şi traume cumplite, prin accidente sau intervenţii medicale complicate. În aceste situaţii dramatice, este esenţial ca spitalele să poată asigura transfuziile necesare”, spune preşedintele Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook. 
Şeful statului anunţă că astăzi, Sala Unirii din Palatul Cotroceni s-a transformat într-un spaţiu al solidarităţii. 
”Administraţia Prezidenţială a găzduit o iniţiativă de donare de sânge cu scopul de a atrage atenţia asupra acestei realităţi constante – nevoia critică de rezerve de sânge în sistemul medical.  Dincolo de statutul oficial, suntem în primul rând o comunitate, iar puterea exemplului este poate cel mai important mesaj pe care îl putem transmite. De aceea, încurajez, de mulţi ani, donarea periodică de sânge”, a transmis preşedintele. 
”Le mulţumesc colegilor care s-au alăturat acestui demers fără ezitare şi partenerilor de la Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naţionale “Colonel profesor doctor Nicolae Nestorescu” pentru sprijinul acordat. La acest Centru, orice persoană poate dona sânge zilnic de la 7:00 la 12:00”, mai afirmă Nicuşor Dan. 

viewscnt–>

Ciprian Şerban: Amendamentele făcute de către PSD nu au fost negociate cu niciun partid. Care este asocierea cu AUR? / Am făcut doar nişte propuneri, trec sau nu trec la vot, asta e partea a doua, o să vedem la buget

AUR anunţă că a votat amendamentul prin care pensionarii militari cu pensii sub 3.000 de lei primesc un sprijin minimal din partea statului: Nu am dat mâna cu PSD. Am făcut ceea ce este corect