Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că chiar dacă se va încheia cu o pace pe care, evident, ne-o dorim, în războiul din Ucraina, ameninţarea Rusiei rămâne şi atunci, faţă de această ameninţare, trebuie să fim calmi, dar să investim în apărare. Şeful statului a mai spus că România vrea să fructifice celelalte programe europene şi să fim pregătiţi pentru momentul 1 ianuarie 2028, când noul cadru financiar multianual va începe şi vor fi bani disponibili pentru România.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la Helsinki, după Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est, că a avut o discuţie în acest format al Flancului estic, ţări de pe Flancul estic care sunt şi în Uniunea Europeană şi în NATO, şi chestiunea fundamentală pe care au discutat-o a fost cum să operaţionalizeze diferitele programe pe care le avem, fie în interiorul NATO, mai ales în interiorul Uniunii Europeane, pentru că acolo sunt şi bani.
”A fost o discuţie utilă pe subiectul ăsta care va fi continuată. A fost la nivel de lideri şi a fost începutul şi va fi continuată la nivel de miniştri de apărare şi de consilieri de Securitate”, a precizat şeful statului.
Nicuşor Dan a mai spus că a fost şi o discuţie despre cum să se coordoneze cu acest proces în evoluţie pe războiul din Ucraina. Preşedintele a menţionat că, până acum, Flancul estic a fost o sintagmă, o noţiune abstractă.
”Acum, Flancul estic este parte din nişte programe europene. (..) Toată chestiunea este de cât de bine vor fi reprezentate interesele României, şi eu nu am niciun fel de dubiu că o să reuşim. Aşa cum pe programul SAFE am reuşit să definim ceva foarte concret, foarte folositor şi pe zona militară, şi pe zona de dezvoltare a economiei româneşti de apărare, sunt foarte, foarte optimist că în acest format o să reuşim să fructificăm oportunităţile care vin din programele europene”, a subliniat şeful statului.
”Evaluarea tuturor este că, chiar dacă se va încheia cu o pace pe care, evident, ne-o dorim, în războiul din Ucraina, ameninţarea Rusiei rămâne. Atunci, faţă de această ameninţare, trebuie să fim calmi, dar să investim în apărare. Asta este ceea ce fac ţările europene. Vă aduc aminte că, în vară, la Summit-ul NATO, am agreat o creştere la 3,5 plus 1,5 din PIB până în 2035 pentru apărare şi cheltuieli conexe. Deci, vrem să facem asta. (..) Avem un program de înzestrare până în 2040, cea mai importantă parte din ea am pus-o în SAFE şi participarea la meeting-ul ăsta, înseamnă că vrem să fructificăm celelalte programe europene şi vrem să fim pregătiţi pentru momentul 1 ianuarie 2028, când noul cadru financiar multianual va începe şi vor fi bani disponibili pentru România. Deci avem 2 ani în care folosim SAFE şi, imediat după aceea, trebuie, spre deosebire de celelalte programe europene, în care noi ne-am apucat să cheltuim în anul 4 sau 5, de data asta, şi pe zona militară, vrem să începem să cheltuim din momentul 0”, a explicat preşedintele.


