Nicuşor Dan crede că discuţia despre suspendarea sa din funcţie este ”total neseriosă” / Despre referendumul pe Justiţie: Am zis că îl facem, îl facem / Consultarea magistraţilor, cel mai probabil în luna ianuarie


Preşedintele Nicuşor Dan a catalogat drept ”total neserioasă” discuţia despre suspendarea sa din funcţie şi a precizat că nu se încalcă în niciun fel Constituţia României prin demararea unei consultpri a magistraţilor cu privire la rolul CSM.

”Mi se pare total neserios. Putem să avem dezbateri pe multe lucruri, dar suspendarea mi se pare total neseriosă”, a declarat, marţi seară la Paris, preşedintele Nicuşor Dan, referindu-se la demersul Opoziţiei de a-l suspenda din funcţie.

Preşedintele a afirmat că trebuie făcută diferenţa între declaraţie politică şi acţiune politică şi crede că referndumul pe care vrea să-l facă în justiţie nu încalcă Constituţia.

”Nu cred că se încalcă în niciun fel (Constituţia României – n.r.). În momentul în care o mie de oameni din sistemul de judecată spun că este afectată chiar independenţa magistratului, preşedintele întreabă «E aşa sau nu e aşа?» Nu cred că se încalcă niciun fel de Constituţia. Mi se pare total neserios subiectul”, a precizat Nicuşor Dan.

Preşedintele a precizat că în luna ianuarie se va mai întâlni cu aprocimativ 30 de magistraţi care şi-au exprimat dorinţa de a discuta cu el.

”Acel referendum, consultare de care vorbeaţi, am zis că îl facem, îl facem. Aşa. Şi o să stabilim detaliile chiar zilele astea de început de an şi probabil că în cursul unui ianuarie îl facem”, a menţionat preşedintele.

Acesta anunţat şi vă va merge la o şedinţă a CSM: ”O să vedeţi, cred că o să mergem împreună la o şedinţă CSM, dar încă aştept nişte date pentru a o face”.

În 21 decembrie, pPreşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar”?, iar dacă răspunsul e că nu reprezintă interesul public, ”CSM va pleca de urgenţă”.

El preciza că, în esenţă, concluzia sesizărilor primite din partea magistraţilor arată că există o categorie de magistraţi, membri ai CSM-ului, conduceri ale instanţelor, care nu acţionează în interes public, ci care acţionează în interesul unui grup pe care îl constituie şi că activitatea profesională a magistratului este dependentă de acţiunea, de multe ori, discreţionară a acestui grup de persoane.

Potrivit lui Dan, ”inclusiv promovările de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au făcut pe criterii de obedienţă faţă de acest grup care conduce sistemul de justiţie şi nu pe criterii de profesionalism”.

Intenţia preşedintelui de a iniţia un referendum pe tema justiţiei a fost considerată neconstituţională de către Opoziţie, care a anununţat strângerea de semnături pentru suspendare.

În 23 decembrie, AUR anunţa că nu are semnăturile pentru a demara suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan, din cauza rupturii din Parlament din cadrul partidelor SOS România şi POT, deputatul Ştefăniţă Avrămescu declarând că până în februarie pot să strângă cele 155 de semnături necesare.

 

 

 

 

Nicuşor Dan: Bineînţeles că mie mi-ar fi plăcut să nu crească nicio taxă, chiar să scadă/ Eu am o maşină pe care n-am mutat-o de la Făgăraş la Bucureşti şi încă nu mi-a venit decizia pentru ea

Nicuşor Dan afirmă că opinia sa despre persoanele care ar trebui să conducă SRI şi SIE a suferit o nuanţare, fără a preciza exact despre ce este vorba: Vom discuta, astfel încât numirile să fie validate de Parlament