Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a declarat miercuri, despre atacul asupra conturilor sale, că sunt sub un risc maxim ca platformele sociale să observe o activitate neobişnuită şi să îi închidă, astfel că exist riscul să nu mai facă promovare electorală până la sfârşitul campaniei. El a mai spus că a făcut sesizări la autorităţile statului dar şi la instituţii europene.
”Suntem în situaţia în care, de o zi, nu pot să mai folosesc conturile pe social media, pentru că ele sunt invadate de sute de mii de conturi false. Şi o să descriu această situaţie. Noi avem la Autoritatea Electorală Permanentă, teoretic, nişte specialişti din instituţiile statului care să prevină exact tipul acesta de situaţie, care e exact motivul pentru care noi am anulat alegerile în noiembrie. Şi iată că nu sunt în stare să facă nimic”, a spus Nicuşor Dan într-o conferinţă de presă.
El a precizat că acum două zile a început o activitate pe Instagram, unde aveau 70.000 de urmăritori, şi în două zile au 180.000.
”Asta este cel mai puţin important cont. După care Facebook, care este platforma cea mai importantă pentru noi, unde la postările noastre aveam de obicei 600, 700, 800 de distribuiri, acum avem două postări care au 100.000 de distribuiri. Şi asta s-a întâmplat ieri după-amiază, iar azi, începând din această dimineaţă, de la 4-5 dimineaţa, a început atacul pe TikTok, unde la fel, noi facem postări cu 400, 600 de distribuiri şi acum avem 4 postări care au 100.000 de distribuiri. Pe toate aceste trei platforme avem 10.000 de comentarii, care sunt într-o limbă română foarte aproximativă şi care sunt făcute de conturi care sunt din Vietnam, Pachistan, Brazilia, India, Indonezia”, a explicat primarul Capitalei.
Candidatul independent a arătat că de o zi noi nu mai face campanie.
”Suntem sub un risc maxim ca aceste platforme să observe o activitate neobişnuită, falsă, şi să ne închidă aceste conturi. Deci nu numai că n-am făcut campanie o zi, avem riscul să nu mai facem campanie pe reţele sociale până la sfârşitul acestei campanii electorale. Am făcut sesizări la autorităţile statului, Biroul Electoral Central, AEP, ANCOM, Ministerul de Interne, DNSC şi Parchet. Şi am sesizat de asemenea instituţii europene, Reprezentanţa Comisei Europene din România, Reţea Europeană în domeniul alegerilor. Şi bineînţeles am făcut sesizări direct către reprezentanţi oficiai ai platformelor Meta, care este Facebook plus Instagram şi TikTok”, a anunţat Nicuşor Dan.
Primarul a menţionat că are mai multă încredere în reprezentanţii companiilor şi în instituţiile europene decât instituţiile statului român, care ar trebui să fie pregătite pentru tipul acesta de activităţi.
Întrebat cine ar putea fi în spatele acestor atacuri, Nicuşor Dan a spus că nu are niciun fel de suspiciune.
”Eu vreau ca autorităţile statului să-şi facă datoria. Mai ales în contextul în care noi am anulat alegerile exact pentru astea”, a subliniat el.